Zilele acestea, Consiliul Județean Sibiu a finalizat lucrările de reabilitare termică la Secția Urologie situată la etajul al II-lea al clădirii Blocului chirurgical.
În scurt timp, conducerea Spitalului face toate demersurile pentru mutarea secției Urologie de la parterul clădirii Medicale, unde funcționează în prezent, în spațiul nou amenajat. Temporar, accesul la Urologie se va face pe lângă zona de triaj UPU, urmând ca pacienții să se deplaseze cu liftul din holul de acces al Urgenței.
“Prima etapă a uneia dintre cele mai importante investiții din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență a fost finalizată. Secția de Urologie a fost adusă la un standard înalt de calitate prin care ne-am dorit să asigurăm un plus de confort pacienților și un mediu propice personalului medical. Această investiție completează seria lucrărilor de eficientizare energetică finalizate de Consiliul Județean Sibiu, iar beneficiile vor fi vizibile pe termen lung atât din punct de vedere al impactului asupra mediului înconjurător, dar mai ales asupra costurilor, care vor fi mult reduse”, a declarant Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Lucrările de reabilitare termică la Secția Urologie au fost executate de către societatea Balor Cons SRL, valoarea lor cifrându-se la aproximativ 1 milion lei fără TVA. Acestea au inclus lucrări la interior care au constat în: schimbarea tâmplăriei interioare și exterioare, a pardoselii, a tapetului, izolarea interioară a pereților, înlocuirea instalațiilor electrice, termice, sanitare și de ventilație și placarea tavanelor cu rigips.
„Secția Clinică Urologie este una deosebit de importantă, atât prin mărime cât și prin adresabilitate, iar reabilitarea termică și modernizarea sa erau absolut necesare. Este un prim pas din reabilitarea întregului pavilion Chirurgical în cadrul proiectului
”Reabilitarea termică a unor clădiri din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu”, care va schimba radical în bine fața mai multor pavilioane ale spitalului în beneficiul direct al pacienților, care vor fi internați și tratați în spații moderne. Mulțumim Consiliului Județean Sibiu pentru implicarea permanentă în dezvoltarea infrastructurii spitalului județean care este o parte esențială a comunității. Sănătatea comunității ca ansamblu este esențială pentru evoluția sa corespunzătoare iar scopul nostru este de a oferi cele mai bune servicii. Mulțumesc, pacienților pentru înțelegerea de care au dat dovadă pe perioada lucrărilor, când secția a fost relocată și mulțumesc personalului medical pentru modul cum a gestionat această perioadă. Sperăm ca, în termen de aproximativ o săptămână, să redeschidem secția, după ce vom finaliza igienizarea și mobilarea saloanelor și cabinetelor”, a declarat managerul SCJU Sibiu, Dr. Daniel Chelcea.
Odată cu finalizarea lucrărilor la Urologie, au început lucrările la etajul I, la secția Chirurgie II. După finalizarea acestei secții, urmează predarea fronturilor pentru secția Ortopedie și ulterior Chirurgie I.
Menționăm că valoarea totală a contractului de execuție pentru reabilitarea termică a Blocului chirurgical este de 13.960.326,25 lei fără TVA, care, pe lângă secția de Urologie, mai cuprinde secțiile: Chirurgie I și II, Ortopedie. Lucrările de reabilitare termică a Blocului chirurgical vor fi finalizate la sfârșitul anului 2022, conform termenului prevăzut în contract.
Investiția face parte dintr-un proiect amplu de reabilitare termică a unor clădiri din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, care include Blocul chirurgical, Maternitatea și pavilionul Secției Dermato-venerice.