Fermierii vor bani din PNRR pentru a salva păşunile de secetă

Asociația Forța Fermierilor solicită de urgență un acord politic național, între toate partidele parlamentare, pentru renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență în vederea introducerii finanțării agriculturii naționale.

Membrii asociației consideră că România se află la o răscruce în ceea ce privește asigurarea securității alimentare a cetățenilor săi. Un drum duce, dacă nu se vor lua măsuri urgente, către prețuri uriașe la alimente pe termen mediu și lung, o clasă a producătorilor agroalimentari extrem de sărăcită și vulnerabilă, o dependență de produsele alimentare venite din afara țării și de prăbușire a satului românesc, susține un comunicat.

Cealaltă cale, pe care AFF propune ca România să meargă în urma unor decizii înțelepte, conduce la asigurarea securității alimentare prin acoperirea consumului în mare majoritate din producție internă, la creșteri de prețuri suportabile pentru români, la fermieri prosperi, care să concureze pe picior de egalitate cu omologii lor din UE, la o creștere economică impresionantă pentru mulți ani de acum înainte și la un viitor bun pentru mediul rural.

Asociația reamintește că, deși au fost anunțate de către fostul ministru al Agriculturii, două obiective majore care să fie finanțate din PNRR, și anume sistemul de irigații și rețeaua de depozite regionale, acestea nu s-au mai regăsit în documentul final, din motive niciodată explicate clar. „În actualul context internațional tulbure, cu războiul din Ucraina la granițele UE, considerăm că există o oportunitate evidentă ca oficialii Comisiei Europene să manifeste mult mai multă flexibilitate în a accepta modificarea PNRR, pentru asigurarea securității alimentare a României, în mod direct, și pentru a contribui la buna funcționare a piețelor agroalimentare europene, în mod indirect. Este nevoie doar de o acțiune politică hotărâtă și facem un apel la clasa politică să nu își bată joc de viitorul acestei țări, lăsând-o pradă secetei, scumpirilor necontrolate și lipsei de produse agroalimentare autohtone pe rafturile magazinelor”, arată asociația.

Asociația Forța Fermierilor a trimis ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu, o listă cu zece propuneri care ar putea relansa sectorul agroalimentar românesc și ar putea deschide drumul pentru ca România să devină o putere agroalimentară a Uniunii Europene. Facem un apel către decidenții politici de la nivel guvernamental și parlamentar să ne sprijine în implementarea acestor măsuri extrem de benefice pentru securitatea alimentară a României.

Vă prezentăm, în cele ce urmează, propunerile membrilor AFF:

REDESCHIDEREA PNRR. Finanțarea pentru refacerea și construcția sistemului național de irigații – inclusiv Canalul Siret-Bărăgan, precum și construcția unei rețele de depozite regionale pentru produsele agroalimentare.

PLATA SUBVENȚIILOR APIA. Plata într-un timp cât mai scurt a subvențiilor agricole. Fermierii înregistrează continuu întârzieri ale plății, perioade foarte lungi între momentul autorizării la plată de către APIA și virarea efectivă a banilor în conturi.

AJUTOR DE STAT MOTORINĂ. Majorarea ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură la 3 lei/litru pentru anul 2022 sau găsirea unor soluții pentru ca fermierii să poată achiziționa carburant direct redus, fără a mai fi nevoie să aștepte cu lunile returnarea accizei.

SUBVENȚIE ÎNGRĂȘĂMINTE. Acordarea unei subvenții pentru îngrășăminte, sprijin de care să beneficieze producătorii agricoli, având astfel libertatea de a-și alege furnizorul de fertilizanți care îi oferă cele mai bune condiții.

PROGRAME DE FINANȚARE. Demararea într-un timp cât mai scurt a programelor de finanțare cu credit garantat de către stat. Activarea programelor depinde de un ordin comun al MADR și MFP.

INTERVENȚIE PE PIAȚĂ. Cuantificarea consumului de hrană, pe categorii de produse, până în octombrie 2023, iar ulterior limitarea sau, în situații excepționale, chiar interzicerea exportului la categoriile de materii prime și/sau produse finite, care se vor regăsi pe lista cu produse deficitare (în urma întocmirii acesteia).

BURSĂ AGRICOLĂ ROMÂNEASCĂ. Crearea unui mecanism de monitorizare reală și obiectivă a prețurilor de tranzacționare a cerealelor, plantelor tehnice și oleaginoase, în Portul Constanța. La acest moment, Bursa Română de Mărfuri deține aceste date, dar le publică cu întârziere de minim 2 săptămâni, astfel încât informațiile nu mai sunt utile decât celor care au interes să distorsioneze piața.

IMPLEMENTAREA PNDR ȘI PNS. Accelerarea sesiunilor de accesare a fondurilor europene și simplificarea procedurilor la AFIR. Având în vedere numărul de salariați, remunerația acestora și infrastructura de care beneficiază AFIR, sunt de neacceptat rapoarte publicate cu întârziere de câteva luni și sesiuni defectuos gestionate.

LEGE A CALAMITĂȚILOR NATURALE. Elaborarea la nivelul MADR a unei legi privind calamitățile naturale și forța majoră în agricultură pentru protejarea producătorilor agricoli în contextul unor fenomene extreme precum secetă, inundații etc.

GENETICĂ PRODUSĂ LA NIVEL NAȚIONAL. În sectorul zootehnic, susținerea imediată a fermelor de elită, din toate speciile, în care se folosesc biotehnologii de reproducție, asigurându-se astfel un număr mare de produși cu performanțe deosebite, într-un interval de timp scurt. În sectorul vegetal, constituirea imediată a unei bănci de gene, suficient de mare, care să asigure semințele pentru înființarea culturilor pentru următorii 2-3 ani.

”Dorim să transmitem un mesaj tuturor consumatorilor români, greu afectați în aceste momente de scumpirile masive la produsele alimentare. Fermierii sunt și ei consumatori și sunt loviți de exact aceleași probleme, ca fiecare dintre dumneavoastră. Dacă pe un produs alimentar plătiți, în acest moment, un preț dublu față de cel din aceeași perioadă a anului trecut trebuie să înțelegeți că scumpirea nu a fost produsă de către reprezentanții sectorului agroalimentar românesc și banii respectiv nu se regăsesc în buzunarele fermierilor. Dimpotrivă. Pe unele sortimente de mâncare, produsele din afara țării reprezintă 60% sau 70% din consum. Dacă aceste alimente s-au scumpit, banii dumneavoastră pleacă în afara țării, fermierul român nu vede un leu din aceștia. Dacă vorbim de sortimente unde mâncarea este, totuși, din producție internă, sumele plătite de dumneavoastră în plus merg pentru plata tarifelor majorate la electricitate, gaze naturale, carburanți, îngrășăminte, și așa mai departe. Și dumneavoastră, și producătorii agroalimentari, fiecare român în parte, cu toții suntem victimele ale unei situații de neacceptat: dependența de mâncarea de afară care înseamnă scumpiri masive și lipsa de decizii pentru a-i face puternici pe fermierii români, fără de care nu putem să avem un viitor pentru satul românesc. Putem face repede primul pas: irigații peste tot în țară. Precum sunt drumurile, naționale sau județene, așa trebuie să fie și infrastructura care să aducă apă fermierilor români: o rețea care să împânzească Moldova, Muntenia, Dobrogea, Oltenia, Transilvania, Banatul, Crișana sau Bucovina. Dacă vom face asta cu banii din PNRR, vom avea asigurată securitatea alimentară pentru decenii de acum înainte. Curaj, stimați politicieni!”, a spus Vlad Macovei, președintele Asociației Forța Fermierilor.

Asociația Forța Fermierilor este o organizație profesională legal constituită și care reprezintă interesele tuturor categoriilor de producători agroalimentari din România, indiferent de mărime, sector sau regiune. AFF se luptă pentru drepturile și interesele legitime a 20.000 de membri înscriși direct sau care fac parte din organizații afiliate la Asociația Forța Fermierilor. AFF acordă gratuit membrilor consultanță juridică și pentru accesarea fondurilor europene, precum și suport mediatic și de petiționare pentru toate problemele sesizate de către membri. AFF este partener de dialog instituțional al autorităților publice centrale și locale, pentru atingerea obiectivului membrilor noștri de a pune agricultura în ofensivă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică