Patru stații de încărcare mașini electrice s-ar putea face la Cisnădie - Una în cartierul Arhitecților
foto: arhivă

Orașul Cisnădie ar putea avea patru stații de încărcare pentru mașinile electrice, iar una s-ar amenaja în cartierul Arhitecților, odată ce va fi identificat spațiul necesar, potrivit unui proiect de hotărâre ce va ajunge pe masa consilierilor locali în ședința de la finalul lunii martie.

Consilierii locali din Cisnădie vor avea pe masă în ședința din 31 martie un proiect de hotărâre pentru aprobarea înscrierii proiectului „Stații de încărcare pentru mașini electrice în Cisnădie” în cadrul programului desfășurat de Administrația Fondului pentru Mediu și întocmirii documentației necesare solicitării finanțării. 

Patru stații de încărcare mașini electrice s-ar putea face la Cisnădie - Una în cartierul Arhitecților

Potrivit referatului de aprobare, ar urma să fie amenajate patru stații de încărcare pentru vehiculele electrice în Cisnădie. Una dintre ele ar urma să fie amenajată în parcarea de pe strada Cindrelului la Policlinică, alta în parcarea de pe strada Măgurii în zona parcului Măgura, a treia în parcarea din Piața Gozelinus din centrul Cisnădioarei, iar ultima, dacă se va identifica spațiul necesar, s-ar amenaja în cartierul Arhitecților. 

CITEȘTE ȘI: Municipalitatea a stabilit tariful pentru încărcarea mașinilor electrice – Un leu pe kWh la stațiile primăriei Sibiu

Consilierul local Zîmtea Elena Andreea este inițiatorul proiectului și motivează că este mare nevoie de stații de încărcare pentru mașinile electrice, dat fiind faptul că piața auto din România a înregistrat schimbări mari în ultimii ani, din ce în ce mai mulți români optând pentru mașinile electrice sau hibrid în detrimentul celor cu motoare diesel sau pe benzină. Deși România se află în top cinci țări din Uniunea Europeană cu cea mai slabă rețea de stații încărcare, județul Sibiu se numără printre județene cu cele mai multe stații din țară. 

„Județul Sibiu se află printre județele cu cele mai multe stații de încărcare electrice, alături de București, Cluj și Timiș, în aceste județe fiind cei mai mulți proprietari de vehicule electrice. Cu toate acestea, construcția de stații de încărcare face parte, mai degrabă, din strategia companiilor private, care doresc să-și fidelizeze cumpărătorii/colaboratorii. Astfel, cetățenii din județele din top găsesc cele mai multe stații în parcările supermarketurilor, retailerilor, hotelurilor, clădirilor de birouri. Stațiile de încărcare din locurile publice sunt mult mai reduse decât cele puse la dispoziție de companiile private”, se arată în raport. 

La nivelul orașului Cisnădie, în prezent, nu există nicio stație de încărcare amenajată în locuri publice. Consilierul local spune că beneficiile generale ale acestui proiect sunt îmbunătățirea calității aerului, reducerea poluării, contracararea schimbărilor climatice. Odată cu amenajarea stațiilor, șoferii vor fi încurajați și achiziționeze autoturisme electrice. 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică