zeci de străzi din sibiu vor avea iluminat eco - primăria investește peste cinci milioane de lei

Sibienii vor beneficia de o investiție majoră din partea municipalității. Pe zeci de străzi din oraș se va schimba iluminatul public învechit cu unul modern, cu LED-uri. Suma necesară depășește cinci milioane de lei.

Lucrarea de amploare este determinată de necesitatea schimbării actualului sistem de iluminat care nu mai corespunde cerințelor. Astfel, vor fi instalate 764 de aparate de iluminat pe stâlpii existenţi şi pe stâlpi noi montați. Aparatele noi de iluminat vor fi echipate cu sursă de lumină LED şi echipate cu dispozitive de control integrabile în sistemul de telegestiune.

Noua rețea va ilumina carosabilul, pistele pentru biciclişti, trotuarele, parcările trecerile de pietoni.

Suma calculată, necesară pentru această investiție este de 5.149.667 de lei.

Străzile pe care se va schimba iluminatul public sunt:

Maramureşului, Cristian, Avrig, Arge ului, Nicolaus Olahus, Octavian Goga, Calea Cisnădiei, Gheorghe Dima, Abatorului, Târgu Fânului, Nicolae Teclu şi zonele denumite 3 şi 4 din municipiul Sibiu.

ZONA 3 (toate străzile aflate în perimetrul delimitat de străzile Calea Dumbrăvii, George Bacovia, Calea Cisnădiei , Arieşului (inclusiv străzile George Bacovia, Arieşului, fără strada Calea Dumbrăvii), respectiv străzile : Lămâiţei, Ţintaşului, Marius Sturza, Anghel Saligny, Anton Pann, Doctor Barcianu, Matei Millo, Aron Pumnul, Piaţa Prahovei, Putnei, Profesor Vasile Lazăr, George Bacovia, Arieşului, Intrarea Arieşului.

ZONA 4 (toate străzile aflate în perimetrul delimitat de st ăzile Octavian Goga, Aleea Călăreţilor, Privighetorii, Calea Dumbrăvii (inclusiv străzile Aleea Călăreţilor, Privighetorii, Titu Maiorescu, N. D. Cocea, Mihail Sebastian – zona între Octavian Goga şi parcul Sub Arini, fără strada Calea Dumbrăvii), respectiv străzile: Privighetorii, Aleea Călăreţilor, General Traian Moşoiu, Costache Negri, Horea, Panait Cerna, Ciprian Porumbescu, Grigore Ureche, Nicolae Filimon, Dinicu Golescu, Horia, Cloşca, Bahluiului, Goethe, Ioan Cătina, Ioan Slavici, Vasile Alecsandri, Alexandru Vlahuţă, llarie Chendi, Mihail Sebastian, Aurel Vlaicu, Miron Costin, Dimitrie Anghel, N.D. Cocea, Titu Maiorescu, Grigore Alexandrescu, Intrare Octavian Goga.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu