Șofer beat, urmărit de poliție prin Slimnic – A fost reținut o zi
foto: arhivă

Un bărbat din Slimnic s-a urcat băut la volan și a plecat la plimbare prin localitate. La scurt timp, acesta a fost prins de poliție. În timp ce oamenii legii efectuau verificările, tânărul a fugit de la fața locului, însă a fost prins în scurt timp. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, după care a fost pus în libertate.

Sâmbătă după amiaza, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Lungă din localitatea Slimnic.

„La volan a fost identificat un localnic în vârstă de 26 de ani, al cărui drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat. Totodată, testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar din verificările efectuate a rezultat faptul că autoturismul este neînmatriculat”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În timp ce polițiștii efectuau verificările specifice, tânărul a încercat să fugă de la locul constatării, fiind prins în scurt timp.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat, respectiv conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, față de șofer fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Duminică, bărbatul a fost pus în libertate. Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică