Femeie băută, la plimbare cu mașina pe Bulevardul Victoriei
FOTO arhivă

O femeie în vârstă de 39 de ani din Sibiu s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat băută la volan. Aceasta a fost depistată pe Bulevardul Victoriei după miezul nopții.

„La data de 27 martie a.c., în jurul orei 00,45, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Bulevardul Victoriei de către o sibiancă în vârstă de 39 de ani. Testarea alcoolscopică a conducătoarei auto a indicat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Femeia a fost însoțită la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, iar polițiștii rutieri au întocmit actele pentru efectuarea cercetării penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică