E oficial: Jumbo vine la Sibiu spre finalul anului

Reprezentanții Jumbo au confirmat că se va deschide un magazin și la Sibiu, până la finalul anului. Declarația vine după ce de mai bine de doi ani se vorbește despre această inaugurare, după care s-a anunțat că investiția a fost amânată, iar acum reluată.

În luna octombrie a anului trecut Jumbo anunța că a achiziționat un teren, parte a celui mai nou centru comercial din Sibiu- Prima Shopping Center, acolo unde va deschide magazinul de jucării și decorațiuni.

VEZI AICI PLANURILE ANUNȚATE ANUL TRECUT 

La finalul anului însă, se anunța amânare investiției din cauza unor probleme financiare cauzate de pandemie.

CITEȘTE: Jumbo amână construcția magazinului din Sibiu – Retailerul grec invocă anumite probleme

Acum, sibienii primesc din nou o veste bună: Jumbo se va deschide totuși anul acesta, pe o suprafață de aproximativ 15.000 de metri pătrați. Investiția seva derula în același timp cu cea din Iași, unde compania deschide al doilea magazin din România, anul acesta.

În prezent, Jumbo operează o rețea de 15 hipermarketuri în România, din care 4 în București-Ilfov și câte unul în orașele Timișoara, Oradea, Arad, Ploiești, Pitești, Constanța, Suceava, Bacău, Brăila, Brașov și Craiova, ultimul deschis toamna trecută.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică