Încă din 2020, Parlamentul a adoptat legea redeschiderii perimetrelor miniere care permite ca exploatările miniere să fie reluate acolo unde, evident, există concluzia că exploatarea acestora este una rentabilă.
“Una dintre principalele preocupări de când am început acest mandat a fost ca toate detaliile privind normele metodologice ale acestei legi să fie puse la punct, agreate de toți factorii din piață și adoptate cât mai curând. Trebuie să putem exploata acolo unde știm că activitatea va genera profit și de unde putem aduce beneficii reale pentru economia românească. Evident că nu trebuie să scăpăm din vedere nici independența energetică, un principiu extrem de important mai ales în această perioadă, în care suntem martorii unei agresiuni nejustificate care are loc la granițele noastre”, a declarat Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei și președintele PSD Mediaș.
Exploatările miniere pot fi folosite și pentru a extrage materii prime rare, esențiale pentru dezvoltarea economiei ori crearea unor noi lanțuri de producție.
“La nivel European, există o preocupare din ce în ce mai mare privind materiile prime critice, cruciale pentru din ce în ce mai multe sectoare economice, de la industria auto și până la industria produselor de larg consum. Pe acest plan avem prevăzuți pași concreți ce trebuie parcurși până la finalul acestui an pentru a identifica materiile esențiale care se regăsesc în țara noastră în zăcăminte bogate care pot fi exploatate rapid”, a declarat Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei și președintele PSD Mediaș.
În acest sens, la nivelul Ministerului Economiei este deja pornit proiectul privind Planul Geologic Național, care va reliefa toate resursele minerale ale țării noastre.