negocierile pentru cumpărarea casei hermes de către consiliul județean se amână - psd a mai cerut o expertiză

Consiliul Județean Sibiu vrea să cumpere Casa Hermes de la FDGR, proprietarul actual al clădirii care găzduiește, în Piața Mică, sediul Astra Film. Vânzarea s-ar fi încheiat în urma unei negocieri care ar fi plecat de la 1.466.000 de euro. Valoarea de piață a fost stabilită în urma unei expertize făcută de un expert angajat de FDGR. Proiectul supus aprobării consilierilor județeni a fost însă retras de la vot după ce reprezentanții PSD au cerut încă o expertiză, de această dată făcută de un expert al CJ.

VEZI AICI DETALIILE DESPRE VIITORUL CASEI HERMES 

Consilierii județeni au avut de votat un proiect de hotărâre care viza stabilirea comisiei de negociere și începerea discuțiilor cu FDGR-ul pentru cumpărarea Casei Hermes din Piața Mică nr. 11. Pentru a se stabili valoarea de piață FDGR a angajat un expert care a ajuns la concluzia că acea clădire costă 1.466.00 de euro.

Reprezentanții PSD însă au anunțat în cadrul ședinței Consiliului Județean că nu se opun proiectului, dar se vor abține de la vot deoerece ”Considerăm că ar fi fost oportun, mai ales că vorbim despre bani publici, să mai existe încă o expertiză, făcută de CJ. Achiziționarea imobilului este mai mult decât oportună, dar nu ni se pare normal ca punctul de plecare al discuțiilor să fie o singură părere. În forma aceasta ne vom abține de la vot”, a spus Laura Barac, membru PSD în CJ.

”Facem expertiză, dar schimbăm  comisia”

Daniela Cîmpean, președintele CJ Sibiu, a fost până la urmă de acord ca ar fi binevenită o expertiză și din partea instituției pe care o conduce, doar că aceasta va însemna schimbarea comisiei de negociere. ”S-a luat în considerare principiul de drept prin care vânzătorul stabilește prețul și atunci s-a luat în considerare expertiza făcută de un expert autorizat care își asumă acea valoare. Expertiza a fost făcută în aprilie anul trecut. Dacă noi facem acum o expertiză, având în vedere că prețurile imobiliarelor au crescut, s-ar putea ca prețul să fie unul mult mai mare. Dar, nimic nu ne împiedică să facem această expertiză. Știu cât de curtați sunt cei de la FDGR pentru a vinde această clădire la un preț mult mai bun și știu că își doresc să îl dea județului chiar acceptând un preț nefavorabil lor. Dar, dacă insistați, o să retrag proiectul, pentru că oricum nu va trece, pentru că FDGR nu poate vota, iar PSD se abține”, a spus Daniela Cîmpean.

Astfel proiectul a fost retras de pe ordinea de zi și o expertiză făcută de Consiliul Județean va dicta un nou preț de la care vor pleca negocierile. Dar, în acest caz, Daniela Cîmpean a spus că nu va mai putea face parte din comisia de negociere, ci fiecare partid va trebui să desemneze un membru care să poarte aceste discuții.

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu