Iohannis confirmă - NATO a aprobat grupul de luptă poziţionat în România

NATO a aprobat Grupul de luptă care va fi poziționat în România, spune Klaus Iohannis. El afirmă că este „foarte bucuros că s-a decis atât de repede”.

„Avem deja acum, înainte să începem summitul, o veste foarte bună. Probabil ați aflat, conform declarației Secretarului General Jens Stoltenberg, deja NATO a aprobat Grupul de luptă care va fi poziționat în România. Este acel grup de luptă pe care l-am solicitat”, a declarat Klaus Iohannis înaintea reuniunii extraordinare a șefilor de stat și de guvern din țările membre NATO.

Iohannis confirmă - NATO a aprobat grupul de luptă poziţionat în România

El spune că a sperat să se realizeze repede „și s-a realizat”.

„Este acel grup de luptă pentru care Franța va fi națiune-cadru. Sigur, urmează încă negocieri în cadrul NATO pentru a vedea cine mai trimite trupe în acest grup de luptă, dar sunt foarte bucuros că s-a decis atât de repede”, conchide șeful statului.

Franţa a decis trimiterea a 500 de militari în România, în cadrul unei misiuni a Alianţei Nord-Atlantice, în contextul acţiunilor de consolidare a apărării flancului estic al NATO.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică