o sibiancă acuză că a fost păcălită de un samsar - „am plătit 8.000 euro pentru o mașină și nu mi-a adus-o”
Sursa: carsguide.com

De mai bine de două luni de zile, o femeie din Sibiu așteaptă să primească o mașină pentru care a plătit 8.000 de euro. Aceasta a bătut palma cu o firmă care se ocupă cu transportul de autoturisme, iar acum acuză că a fost lăsată cu ochii în soare. Deși între reprezentantul firmei și sibiancă a existat un contract, aceasta spune că a fost dat uitării. „Am rămas și fără bani, și fără mașină. Stau cu foile în mână și aștept”, a spus femeia. 

A rămas și fără bani, și fără mașină

Delia Florea și-a dorit să își achiziționeze o nouă mașină. Femeia a apelat la un tânăr despre care știa că se ocupă cu aducerea autoturismelor din străinătate. Fiindcă nu îi era străin, sibianca a avut încredere deplină în el. După ce au bătut palma, au semnat contractul și a virat banii în contul firmei unde el este asociat, femeia spune că a rămas cu ochii în soare. Nici după două luni de zile nu a mai intrat în posesia autoturismului. 

„Am apelat la amabilitatea lui fiindcă știam că aduce mașini din străinătate. Era o cunoștință, deci am avut încredere în el. În trecut am mai apelat la el, mi-a adus piese pentru mașină de la dezmembrări. Acum i-m dat în total 8.100 de euro, dintre care 500 au fost pentru transportul mașinii”, a povestit, pentru Ora de Sibiu, Delia Florea. 

Mașina a fost implicată într-un accident

În luna ianuarie cei doi au vorbit pentru prima dată, iar în data de 6 ianuarie au semnat contractul. Femeia a virat banii ziua următoare. La scurt timp, sibianul i-a spus că a fost cumpărată mașina dorită, un Audi A4 din 2013. În data de 14 ianuarie, acesta trebuia să i-o predea, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat. o sibiancă acuză că a fost păcălită de un samsar - „am plătit 8.000 euro pentru o mașină și nu mi-a adus-o”

„Ne-a spus că a cumpărat mașina, doar că în drum spre casă au avut un accident și că autoturismul a fost avariat. Ne-a spus că el nu are ce să facă și că vom primi banii de la asigurări. În tot acest timp ne-a amânat, nu a mai răspuns la telefon și de fiecare dată când am programat o întâlnire pentru a discuta despre ce se poate face nu s-a prezentat. A găsit mereu scuze, ba că are covid, ba că e în operație fiindcă s-a lovit la mână, ba că e plecat. Într-o zi l-am prins cu minciuna. Am dat peste el într-io benzinărie, când el ne spunea că e în spital. Nu avea nimic. Se machia pe mâini ca să pară lovit. Eu a rămas din cauza lui și fără bani, și fără mașină. Stau cu foile contractului în mână fără să pot face ceva”, a spus femeia înșelată. 

Ce spune bărbatul – „Nu este înșelăciune. Avem contract”

Ora de Sibiu a luat legătura și cu persoana care și-a asumat transportul. Contactat telefonic, bărbatul a spus că nu este vorba despre o înșelătorie, dat fiind contractul semnat. Deoarece a avut loc un accident, asiguratorul va trebui să îi ofere despăgubiri femeii. 

„Doamna respectivă a făcut plata în contul firmei la care eu sunt asociat. Mașina a fost implicată într-un accident pe autostradă în străinătate. Șoferul a decedat în acel accident. Nu doar femeia este în situația în care trebuie să primească banii, ci și un alt domn, care a plătit mult mai mult pentru o mașină. Asiguratorul trebuie să dea banii. Așa cum i-am recomandat și doamnei, trebuie să aștepte, deoarece în aceste situații nu se știe cât durează. În unele situații s-au dat banii și după 60 de zile. Din moment ce am întocmit un contract, este clar că nu este o înșelăciune”, a spus, pentru Ora de Sibiu, bărbatul cu care sibianca a făcut târgul. 

Femeia spune că nu are încredere în spusele bărbatului deoarece, până acum, nu a primit nicio dovadă care să confirme că acel accident ar fi avut loc. Ea a depus deja o plângere la poliție și este hotărâtă să apeleze la instanță pentru a-și recupera banii. 

Ultima oră

Comentariul meu