zucchero concertează în românia - show-ul este pe cluj arena

Cunoscutul artist italian Zucchero va concerta în 5 iulie pe Cluj Arena.

Potrivit Consiliului Județean Cluj, stadionul emblemă al orașului va fi în această vară gazda unui concert extraordinar, susținut de cunoscutul artist Zucchero (Adelmo Fornaciari).

Concertul cântărețului italian, recunoscut și apreciat la nivel internațional, cu un palmares impresionant, va avea loc în 5 iulie, de la ora 20.00.

Celebrul cântâreț de muzică rock a vândut peste 40 de milioane de albume la nivel mondial și a primit mai multe premii.

CJ Cluj susține că concertul se adaugă celorlalte evenimente muzicale derulate pe arena clujeană, precum: festivalul Untold și alte reprezentații susținute de formații și artiști din țară și străinătate: Scorpions, Smokie, Roxette, Deep Purple, UB40, Dream Theater, Andrea Bocelli, Depeche Mode ș.a.

Ultima oră

Comentariul meu