Camerele de supraveghere din oraș aduc tot mai mulți bani la bugetul local după ce surprind sibieni care aruncă deșeuri în locuri nepermise. Un agent economic din Sibiu va avea în contabilitate un minus de 50.000 de lei, pentru că aceasta este amenda dată de Primăria Sibiu după ce angajații au aruncat gunoaie la niște tomberoane publice.
Pe camerele de supraveghere amplasate pe strada Fabrici au fost surprinși doi bărbați care aruncau mai multe deșeuri la tomberoanele amplasate pe stradă.
Imaginile au fost făcute publice pe pagina de Facebook a Primăriei Sibiu, iar cu această ocazie s-a anunțat amenda uriașă pe care o va avea de plătit firma: 50.000 de lei.
Nu mai departe de o săptămână alți doi sibieni au fost surprinși, tot de camerele de supraveghere, în timp ce făceau același lucru. Și aceștia au de plătit o amendă măricică. VEZI AICI DETALII