O familie din Agnita, județul Sibiu, este sfâșiată de durere, după ce Răzvan, un tânăr în vârstă de 25 de ani, a murit la peste o mie de kilometri depărtare de casă. Tânărul se afla de câteva luni în Germania și lucra în domeniul construcțiilor, în orașul Rheda-Wiedenbrück. Miercuri, sibianul a suferit un accident de muncă înfiorător. Apropiații lui povestesc că se afla pe o nacelă și vopsea mai mulți stâlpi de fier ai unei hale. În momentul în care a vrut să urce la un nivel superior, din cauza neatenției, și-a prins capul între grinzile respective. Trupul neînsuflețit al sibianului va fi adus în România săptămâna viitoare, atunci când el va fi înmormântat.
Răzvan I. A. lucra de aproape 5 luni în Germania în domeniul construcțiilor. Tânărul din Agnita, în vârstă de 25 de ani, se afla la muncă miercuri. Acesta s-a urcat pe o nacelă pentru a vopsi la înălțime niște grinzi. La un moment dat, s-a uitat în jos fiindcă voia să urce mai sus, iar când a ridicat capul s-a lovit de stâlpi. Acesta și-ar fi prins capul între grinzi.
„S-a întâmplat în jurul orei 12. Răzvan era singur pe nacelă. Un coleg de-al lui era în altă zonă, în hală. Când a ridicat nacela pe care se afla, s-a uitat în jos, și fiindcă n-a fost atent, și-a prins capul între grinzi”, spune un apropiat al lui Răzvan.
Publicația Bild din Germania a scris despre acest incident. „O mică neglijență l-a costat pe un tânăr de 25 de ani viața. Muncitorul renova miercuri dimineața o hală de producție și a urcat singur pe o platformă de lucru, potrivit poliției. (…) Capul i s-a prins și a rămas blocat. Tânărul a murit la locul accidentului. Poliția invesrtighează cauzele”, scrie publicația Bild.
Trupul neînsuflețit al tânărului din Agnita va fi adus în România marțea viitoare. Prietenii lui îl plâng și spun despre el că era un tânăr plin de viață, se bucura de fiecare moment, era un băiat de treabă și un prieten bun.