Prin Ordonața de Urgență nr. 74/2018 s-a introdus cadrul general de funcționare a sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje reutilizabile, cu aplicare în anul 2019 și s-a instituit în sarcina autorităților de mediu obligația ca, până la data de 1 ianuarie 2021, să traseze liniile generale de funcționare a sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje nereutilizabile, urmând ca implementarea efectivă a acestuia să se realizeze cel târziu la data de 31 martie 2022.
Astfel, în vederea gestionării eficiente a deșeurilor de ambalaje a fost adoptată Hotărârea de Guvern nr. 1074/2021 care instituie regulile necesare, suficiente și posibile pentru implementarea sistemului de garanție-returnare (SRG) pentru ambalajele primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l și 3l inclusiv, utilizate pentru bere,mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale și ape de băut de orice fel, vinuri și spirtoase introduse sau făcute disponibile pe piața din România.
În conformitate cu Anexa nr. 1, codul de bare (EAN) este codul care permite identificarea produselor ambalate în în ambalaje SRG făcute disponibile exclusiv pe piața din România și care va conține cel puțin data fabricației, numărul de lot, greutatea și volumul ambalajului, precum și identitatea producătorului.
SRG este unic la nivel național, va intra în funcțiune începând cu data de 1 octombrie 2022 și este obligatoriu pentru toți producătorii și comercianții în condițiile hotărârii mai sus menționate. Producătorii sunt obligați să marcheze ambalajele nereutilizabile din SRG cu un cod de bare (EAN) în conformitate cu specificațiile oferite de administratorul SRG și cu un simbol reprezentativ, marcă înregistrată a administratorului SRG, care indică aparteneța produsului la sistemul de garanție-returnare în vderea identificării unice a ambaajului respectiv.
În urmă cu ceva timp, cisnădianul Bitu Andrei Iulian, a înaintat către Ministerul Mediului o petiție prin care contesta taxa de salubritate a orașului Cisnădie și totodată, metoda de reciclare a deșeurilor.
„Nemulțumirea mea este că, deși fac parte din categoria celor ce reciclează eficient, nu am niciun beneficiu de pe urma acestui lucru. Din contră, plătesc mai mult, inclusiv regularizări retroactive!
Vă propun posibile soluții de rezolvare a acestei crize, pe care dvs în calitate de Ministru al mediului, le puteți implementa cu un minim de efort financiar și logistic:
CONTAINERE ECOLOGICE pentru un sistem inteligent de preluare separată a deşeurilor – PET-uri, doze, recipiente din sticlă, folii de plastic, baterii şi alte tipuri de ambalaje pot fi introduse în containerul în care deşeurile sunt colectate inteligent, iar în schimbul acestora cetăţenii primesc un voucher care poate fi valorificat (acesta poate să conțină diferite beneficii fiscale: tickete de parcare, bonificație la plata impozitelor, bilete la evenimente culturale organizate de autorități etc)
Cred că o măsură bună ar fi ticketul eco, care să arate o diferență între cei care reciclează si cei care nu o fac. Beneficiarii acestui ticket, spre exemplu, pot să aibă loc de parcare gratuit pe anumite domenii publice sau loc de parcare special în parcările supermarketurilor! Eu sunt de părere că omul este mai ușor de stimulat decât de controlat – vedem acest lucru, de multe ori, în viața practică!
Am văzut că cei care donează sânge primesc bon valoric de cumpărături. De ce nu ar fi posibile astfel de bonuri și pentru cei ce protejează mediul înconjurător reciclând? La un anumit nr. de kg selectate, cetățenii ar putea să primească un bon valoric de genul acesta!
O reclamă adecvată la o astfel de măsură ar avea un succes garantat.
IMPLEMENTAREA UNUI SOFT DE URMĂRIRE a etichetelor și anume un cod QR pentru loturi de sticle. De exemplu: odată ce sunt scanate la vânzare, să fie introduse într-o bază de date generală, asemeni „scutului pădurii”. În cazul în care se găsește o sticlă cu etichetă pe câmp, prin scanarea codului, aplicația ar putea permite identificarea magazinului unde a fost vândută ultima oară și către cine, ajutând la demascarea celor care aruncă ilegal și nu reciclează ” se arată în petiția înaintată către Ministerul Mediului ” se menționează în petiție.
Si s-a inventat si roata si apa calda…si IPhone-ul….. „Metoda noua” …..