amenzi de 100.000 de lei aplicate de itm benzinăriilor din sibiu

În perioada 10-16.03.2022, I.T.M. Sibiu a desfăşurat, la iniţiativa Inspecţiei Muncii, Campania de verificare a modului în care sunt respectate cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, precum şi verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea, modificarea, suspendarea şi executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în staţiile de distribuţie a carburanţilor auto.

Acţiunile de control s-au desfăşurat sub coordonarea inspectorului şef Stănilă Alexandru Marius alături de inspectorii şefi adjuncţi şi de un număr de 14 inspectorii de muncă din domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă şi au urmărit identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale, eliminarea neconformităţilor constatate atât în domeniul relaţiilor de muncă, cât şi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi angajaţilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale.

amenzi de 100.000 de lei aplicate de itm benzinăriilor din sibiu

Inspectorii de muncă au verificat toate staţiile de distribuţie a carburanţilor auto din judeţul Sibiu.

În cadrul controalelor efectuate în domeniul relaţiilor de muncă, au fost aplicate 45 de sancţiuni, dintre care 14 amenzi în cuantum de 43.000 lei şi 31 de avertismente. Pentru eliminarea neconformităţilor şi intrarea în legalitate, inspectorii de muncă au dispus 68 de măsuri de remediere.

Printre neregulile constatate s-au evidenţiat: lipsa informării inspectoratului de muncă cu privire la îndeplinirea măsurilor dispuse în urma controlului, neacordarea sporului pentru activitatea desfăşurată în timpul repausului săptămânal, lipsa evidenţei orelor de începere şi de sfârşit a programului de lucru, nerespectarea termenelor de transmitere a datelor în REVISAL, lipsa elementelor în cadrul contractului individual de muncă, neutilizarea noului formular al contractului individual de muncă impus prin Ordinul MMPS nr. 585/2021, neinformarea inspectoratului de muncă cu privire la prestarea activităţii pe timp de noapte.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii de muncă au sancţionat neregulile constatate cu 14 amenzi contravenţionale în valoare totală de 57.000 lei şi cu 64 de avertismente scrise, dispunând 78 de măsuri de intrare în legalitate.

Deficienţele constatate au fost instruirea necorespunzătoare, lipsa buletinului de verificare prize, căi de acces blocate, lipsa accesului lucrătorilor la fişele de securitate, lipsa notificării substanţelor chimice, lipsa controalelor medicale, neasigurarea capacelor gurilor de alimentare carburanţi.

Reamintim angajatorilor faptul că primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, se sancţionează cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică