Sibiul în topul județelor cu putere de cumpărare – Este cu douăzeci la sută peste media naţională

Sibiul se află în topul județelor cu putere de cumpărare. Este cu douăzeci la sută peste media naţională.

În contextul în care inflaţia este principala problemă pentru economiile lumii în 2022, executivii şi analiştii vorbesc de o scădere a puterii de cumpărare. În România, inflaţia este de aşteptat să sară de 10% în acest an, pe când majorările salariale nu vor depăşi 6%, conform estimărilor actuale. Astfel, românii vor rămâne cu mai puţini bani în buzunare, iar harta puterii de cumpărare ar putea arăta diferit la final de an, notează businessmagazin.ro.

Sibiul în topul județelor cu putere de cumpărare – Este cu douăzeci la sută peste media naţională

Bucureşti, Sibiu, Braşov, Timişoara şi Cluj sunt zonele unde puterea de cumpărare e cu cel puţin 20% peste media naţională, ajungând aproape dublă (plus 86%) în cazul Capitalei. Vin apoi Argeş, Arad şi Alba, unde locuitorii câştigă în medie cu 4-12% mai mult decât cei 7.500 de euro anual. „Plutonul“ judeţelor dezvoltate este închis de Prahova şi Constanţa, unde veniturile oamenilor sunt apropiate de medie (plus/ minus 4%). La polul opus se află zona Moldovei şi Bărăganul – în special sud-estul ţării, arată raportul companiei de cercetare de piaţă GfK.

Toate celelalte judeţe însă, în total circa 30, sunt mai sărace, în multe cazuri oamenii având de cheltuială cu cel puţin 20% sub media naţională. Cel mai concludent exemplu este cel al Vasluiului, unde oamenii au doar 4.200 de euro anual (350 de euro pe lună), echivalentul a 56% din media naţională.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică