România, pe cale să renunțe la gazul rusesc - Iohannis: "Negociem cu mai multe surse"

România este pe cale să renunțe la gazul rusesc. Klaus Iohannis declară: „Negociem cu mai multe surse.”

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat marți că autoritățile române poartă negocieri și sunt foarte aproape de a ajunge la un acord privitor la cumpărarea de gaz din alte surse decât cele rusești.

România, pe cale să renunțe la gazul rusesc - Iohannis: "Negociem cu mai multe surse"

România va primi gaz lichefiat printr-un tronson care pleacă din Grecia și străbate Bulgaria.

„Avem promisiuni ca pâna la sfârșitul acestui an interconectorul să fie funcțional și să putem, via Bulgaria, să beneficiem de gaz lichefiat care se va descărca în portul din Grecia”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele Iohannis a dezvăluit faptul că România este aproape de a semna noi înțelegeri privind alimentarea cu gaz.

„Se lucrează și la alte rute alternative de aprovizioare cu gaz și suntem în negocieri avansate cu mai multe surse. Este evident ca până începe iarna 22-23 trebuie să avem alternative viabile, care să ne asigure gaze pentru iarna viitoare”, a adăugat Iohannis.

Declarațiile au fost făcute la finalul întrevederii pe care Klaus Iohannis a avut-o cu președintele Republicii Bulgaria, Rumen Radev.

(sursa: Mediafax)

Ultima oră

Comentariul meu

Publică