NATO, îngrijorată că Putin ar putea folosi arme chimice - Cum ar putea face asta

Alianța NATO este îngrijorată că Putin ar putea folosi arme chimice.

„Au spus că nu plănuiesc să invadeze Ucraina, dar au făcut-o. Au spus că-și retrag trupele, dar au trimis mai multe. Au spus că protejează civilii, dar de fapt îi ucid. Acum fac cereri absurde în legătură cu laboratoare biologice și arme chimice în Ucraina. Sunt doar alte minciuni și suntem îngrijorați că Moscova ar putea înscena o operațiune sub steag fals, posibil cu arme chimice”, a spus șeful NATO într-o conferință de presă, scrie Digi24.

NATO, îngrijorată că Putin ar putea folosi arme chimice - Cum ar putea face asta

Poporul ucrainean luptă cu curaj. Își apără viitorul și noi trebuie să-l susținem. Mâine ni se va alătura ministrul Apărării din Ucraina și partenerii din Georgia, Suedia și Uniunea Europeană. Întreaga lume condamnă acest război fără sens. Aliații din NATO, UE și alte state au introdus sancțiuni fără precedent împotriva Rusiei”, a continuat el.

Timp de mai mulți ani, aliații NATO au antrenat zeci de mii de militari ucraineni. Mulți dintre ei luptă acum în prima linie. Aliații au trimis echipamente, inclusiv drone, muniție și rachete antitanc. Acestea au ajutat Ucraina să se apere. Ucraina are dreptul la autoapărare. Aliații și partenerii vor continua să ajute Ucraina cu echipamente militare, bani și asistență umanitară”, a subliniat Stoltenbeg.

Sarcina NATO e să-și protejeze aliații. Am răspuns la această criză rapid, am activat planurile de apărare, ne-am activat pregătirea, am mobilizat forța de răspuns a NATO. Sute de mii de soldați sunt în alertă pe tot teritoriul alianței. Acestea sunt susținute de putere navală și aeriană”, a spus el.

Toate acestea trimit un mesaj fără echivoc. Un atac asupra unui aliat va genera o reacție colectivă din partea întregii alianțe”, a adăugat șeful NATO.

Invazia rusă în Ucraina și mobilizarea din Belarus creează un nou mediu de securitate în Europa, așa că trebuie să ne revizuim postura de apărare pentru această realitate. Mâine, miniștrii vor începe discuții importante privind măsuri concrete pentru a asigura securitatea pe termen lung pe mai multe domenii – pe teren, cu mobilizarea mai multor trupe pe flancul estic. Luăm în considerare mobilizarea aeriană și navală pentru a ne întări apărarea și mai multe exerciții militare”, a mai spus el.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică