În premieră, Sibiul are un centru pentru certificare Oxford pentru limba engleză. Este al doilea oraș, după București, unde se organizează astfel de examene. Acestea se țin la Liceul Octavian Goga, iar certificatul poate fi folosit chiar și la examenul de Bacalaureat.
Certificarea Oxford a ajuns în cele din urmă și la Sibiu, iar cei care doresc un astfel de certificat nu pot fi mai mici e clasa a III-a, dar limita superioară de vârstă nu există.
”Oricine, cu orice vârstă, poate susține examenul. Nu trebuie să urmeze cursuri înainte, ci vine cu cunoștințele acumulate până la acel moment. Certificatul este recunoscut internațional, pe viață. Și poate cel mai important și noutatea, este că te scutește de alte examene. Certificarea Oxford poate ține loc de examenul la limba engleză la evaluarea națională, la Bacalaureat sau poate fi folosit la angajare”, spune Roxana Morariu, managerul asociației Repere.
Față de alte examene de acest fel, cel gândit și implementat de Universitatea Oxford poate fi susținut oricând, chiar și de un singur candidat. Condiția este ca înscrierea la examen să se facă cu 14 zile înainte. ”Examenul se susține online, rezultatele se primesc pe loc la două dintre module, iar pentru celelalte pe mail, în maxim 2 săptămâni”, explică Roxana Morariu.
Câțiva zeci de sibieni au susținut deja examenul, în marea lor majoritate elevi.