sibienii încadraţi în grad de handicap cărora le-au expirat certificatele trebuie să le schimbe în 90 de zile
Side-view of disabled child in wheelchair looking at gift-box

Având în vedere decretarea încetării stării de alertă de către Președintele României și ridicarea tuturor restricțiilor adoptate pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19, DGASPC Sibiu aduce la cunoștința publicului și a celor interesați următoarele:

  1. Începând cu data de 9 martie 2022, STAREA DE ALERTĂ A ÎNCETAT!
  2. Certificatele de încadrare a copilului într-un grad de handicap și atestatele de asistent maternal eliberate de comisia pentru protecția copilului, precum și certificatele de încadrare în grad și tip de handicap eliberate de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap a căror valabilitate a expirat în perioada de alertă, trebuie reînnoite în termen de 90 de zile de la încetarea stării de alertă.
  3. Pentru evitarea situațiilor neplăcute de încetare a drepturilor bănești cuvenite persoanelor încadrate în grad de handicap, în cazul în care certificatul de handicap nu este reînnoit în termen de 90 de zile de la încetarea stării de alertă, rugăm părinții copiilor încadrați în grad de handicap, persoanele adulte cu dizabilități sau aparținătorii acestora, precum și autoritățile locale să urgenteze depunerea dosarelor de handicap (prin poștă) în cel mai scurt termen, luând în calcul perioada de analizare a dosarelor și lipsa unor eventuale documente, programarea și evaluarea care va avea loc la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, în cadrul celor două servicii de evaluare complexă, copii și adulți cu dizabilități precum și completarea de către specialiști a documentației în urma evaluării complexe, în vederea înaintării propunerii de reînnoire a certificatelor de handicap în cadrul ședințelor comisiilor de specialitate.

Sediul Serviciul de evaluare complexă a copilului cu dizabilități: Sibiu, Str. Mitropoliei nr.2, Programări la numărul de telefon: 0269.213650, adresa de email: seccopii@dasib.ro

sibienii încadraţi în grad de handicap cărora le-au expirat certificatele trebuie să le schimbe în 90 de zile

Sediul Serviciului de evaluare complexă și management de caz pentru persoane adulte cu dizabilități: Sibiu, Str. Spartacus nr.2, Programări la numărul de telefon: 0269.218272, adresa de email: secadulti@dasib.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică