FOTO: Vlad, copilul din Ucraina care a fugit din calea războiului - Acum joacă fotbal la Interstar Sibiu

O mulțime de refugiați au fugit, în ultimele aproape trei săptămâni, din calea războiului pornit de Rusia în Ucraina. Sunt oameni care au luat cu ei strictul necesar, au plecat unde au văzut cu ochii, având doar un ghiozdan în spate. Este și cazul lui Vlad, un adolescent care, în țara lui, sportul era stil de viață. A plecat de acasă cu părinții lui, având după el doar câteva lucruri, dar n-a uitat să-și ia în bagaj ghetele de fotbal și mănușile de portar. Băiatul va continua să-și urmeze visul de a ajunge un mare fotbalist în Sibiu, aici unde a fost deja inclus într-o echipă de fotbal locală. 

Fotbalul unește oamenii indiferent de limba vorbită, asta spun cei de la Interstar Sibiu, echipa la care s-a alăturat și micuțul Vlad, un băiat din Ucraina care are un vis mare. A fugit din Ucraina împreună cu familia lui și a găsit un refugiu în orașul de pe Cibin. FOTO: Vlad, copilul din Ucraina care a fugit din calea războiului - Acum joacă fotbal la Interstar Sibiu

„Nu trebuie să cunoști vreo limbă sau să arăți că ești cineva aparte pentru a juca fotbal, trebuie doar să îți placă și să îl iubești. Este și cazul lui Vlad, un tânăr din Ucraina ajuns în aceste zile la Sibiu. Iubește fotbalul ca orice alt copil sau adolescent, care a făcut din acest sport un stil de viață. Până mai ieri practica fotbalul la Cernomoret Odessa. Conflictul armat din Ucraina a făcut ca familia sa să părăsească orașul și să se refugieze în România, la Sibiu. Aici ne-a găsit pe noi, la antrenament, într-o zi friguroasă de martie. Cu emoție, a putut să ne transmită ceea ce își dorește cel mai mult în aceste zile și anume: SĂ JOACE FOTBAL! I-am transmis cu mare drag că, de acum, se poate considera unul dintre noi”, au povestit cei de la ASFC Interstar Sibiu pe pagina de Facebook.  

Vlad vrea să joace la Dinamo Kiev

Copilul ucrainean va rămâne în România o vreme, dar cât timp va sta la Sibiu, va juca la echipa de fotbal Interstar. Băiatul evoluează pe poziția de portar. 

„Cât timp va sta în Sibiu, noi vom fi alături de el, îl vom sprijini și îl vom ajuta să își urmeze visul. Își dorește să ajungă să joace la Dinamo Kiev, la Sahtior sau la o echipă din România sau Europa. În puținul său bagaj luat la repezeală când a plecat din Ucraina, nu a uitat să își strecoare ghetele de fotbal și mănușile de portar. Asta demonstrează cât de pasionat este și cât de mult iubește fotbalul”, spun reprezentanții Interstar Sibiu. 

FOTO: Vlad, copilul din Ucraina care a fugit din calea războiului - Acum joacă fotbal la Interstar Sibiu

Antrenorul Daniel Mureșan a vorbit despre Vlad și are doar cuvinte de laudă despre el. Tânărul este un băiat cuminte, bine educat și talentat. „Fotbalul unește oamenii indiferent de limba vorbită sau starea socială. Îl vom ajuta pe Vlad să își continue activitatea și să își urmeze visul. Băieții din echipă l-au primit foarte bine, toți sunt alături de el. Este un băiat cuminte, foarte bine educat și talentat. S-a integrat foarte bine în colectivul nostru, unul format din băieți deosebiți, de altfel”, a spus Daniel Mureșan, antrenorul Interstar. 

Reprezentanții clubului de fotbal spun că îi vor primi cu brațele deschise pe toți copiii refugiați din Ucraina care își doresc să joace fotbal la Sibiu. Aceștia spun că „toți copiii sosiți în Sibiu din zona de conflict situată în țara vecină și care doresc să își continue activitatea sportiva (fotbalistică) sunt primiți cu drag în cadrul grupelor clubului nostru. Cei care au cunoștință de astfel de copii refugiați din zona de război și care își doresc să continue sau să înceapă practicarea fotbalului, sunt rugați să ne contacteze”, a fost anunțul publicat pe Facebook.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică