Copiii cu nevoi speciale, principalele victime ale bullying-ului în Sibiu

 

Proiectul „Art against bullying” este un proiect marca Erasmus+ care urmărește să ofere o resursă practică necesară pentru profesori, furnizori de educație și alt public țintă pentru a elabora Erasmus School of Law prin abordarea barierelor prezentate de agresiune, legându-se de Strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă, și favorabilă incluziunii.

Scopul proiectului este îmbunătățirea cunoștințelor în domeniul organizării activităților anti-bullying de către profesori, părinți, precum și de către cei care lucrează cu copii agresați, dar și cu agresorii.

Copiii cu nevoi speciale, principalele victime ale bullying-ului în Sibiu

Coordonatorul proiectului este Krakowskie Administracji SP.z din Polonia, printre parteneri se numără și Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și școala primară EuroEd din Iași.

Proiectul „Art against bullying” și-a propus să atingă mai multe rezultate: un manual despre bullying, o platformă de e-learning pentru profesori și o serie de materiale de învățare pentru profesori.

Copiii cu nevoi speciale, principalele victime ale bullying-ului în Sibiu

„Am încercat să adunăm o serie de exemple de bune practici ca să vedem cum putem să le aplicăm la noi. Tendința de a le prelua ad-literam de la finlandezi, de la danezi nu merge, sunt modele diferite, culturi diferite, oameni diferiți. Am avut parte de o colecție foarte bogată de astfel de practici, discuții și publicații, manualul fiind primul produs realizat. Fiecare țară a avut de realizat câte un capitol, fiecare fiind tradus pe site-ul proiectului în toate limbile. De asemenea, există cursul de e-learning tradus în limba engleză și în varianta tării participante.” menționează organizatoarea evenimentului.

 

Proiectul vine să contracareze ideea că bullying-ul este o parte normală a dezvoltării copiilor, deoarece, de cele mai multe ori, se consideră că „bullying-ul crește masculinitatea”, idee total eronată, bullying-ul fiind un concept care afectează și care distruge. În prezent, foarte mulți copii care sunt supuși acestui fenomen se sinucid. Un rol principal revine „spectatorilor” bullying-ului, care, de obicei încurajează astfel de practici. Ideea proiectului pornește de la stoparea încurajării bullying-ului.

Arta este procedeul folosit de inițiatorii proiectului pentru reintegrarea copiilor ce au fost supuși fenomenului bullying-ului. Astfel, educatorii, învățătorii folosesc diferite tehnici precum punerea în scenă a unor secvențe care să reliefeze starea de bullying căreia a fost supus un anumit copil, iar agresorul din viața reală să îmbrace rolul victimei și invers pentru a conștientiza repercusiunile faptelor lor. De asemenea, cei care urmăresc vor fi puși în rolul de victimă.

Copiii cu nevoi speciale, principalele victime ale bullying-ului în Sibiu

Partenerii din Grecia ai proiectului au mers pe ideea albumelor digitale, care să ilustreze situațiile de bullying și pe care să le promoveze în școli, pentru a-i fac e pe copii să-și exprime prin artă sentimentele și potențialul agresiv  pentru a vedea cum poate fi controlat și stopat un astfel de comportament.

 

La nivelul tărilor participante a avut loc un concurs al cărui scop a fost conștientizarea copiilor față de potențialul distructiv al acțiunilor lor. Copiilor din diferite tări li s-a cerut să exprime prin artă fenomenul bullying-ului. La concurs au participat două clase dintr-o scoală gimnazială sibiană. Majoritatea cazurilor de bullying au fost puse pe seama copiilor cu nevoi speciale, iar o a doua categorie supusă bullying-ului a fost datorată diferențelor de înălțime, greutate.

Concursul s-a finalizat cu un clasament general, iar toți copii participanți au fost premiați deoarece eforturile lor au ajutat organizatorii să-și formeze o perspectivă amplă asupra fenomenului studiat.

Copiii cu nevoi speciale, principalele victime ale bullying-ului în Sibiu

”Există școli în care bullying-ul este un mod de viață, există școli în care predominanța sexului masculin face ca astfel de practici să fie la ordinea zilei sau școli în care copiii provin din medii foarte sărace și atunci bullying-ul devine un mod de a trăi. Din păcate, e foarte greu să lupți ca profesor de unul singur într-un astfel de mediu, de aceea lupta trebuie să fie una comună, a întregii școli, a direcțiunii, chiar a comunității, pentru că nu poți să rezolvi la nivelul unei singure persoane.” menționează organizatoarea proiectului.

Acest proiect vine să-i ajute pe cei care se confruntă cu astfel de probleme, cu soluții pentru a se adapta la acest fenomen prin diferite metode și modele.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică