Kievul mai are mai are provizii doar pentru două săptămâni - Trupele rusești avansează
Sursa Foto - Facebook Ambasa SUA in Ucraina

Kievul mai are mai are provizii doar pentru două săptămâni, iar trupele rusești sunt din ce în ce mai aproape de capitală.

Primarul capitalei ucrainene spune că orașul, care în mod normal are o populație de 3,5 milioane, are destule provizii esențiale pentru a rezista câteva săptămâni, iar că liniile de aprovizionare rămân momentan deschise, notează Digi24.

Fratele său, Wladimir, a adăugat, într-un interviu comun, că unii bărbați și unele femei care și-au însoțit familiile către relativa siguranță a vestului țării se întorceau pentru a lua parte la apărarea orașului.

„Credem că aproape două milioane de oameni încă se află în Kiev și este foarte important să oferim servicii oamenilor”, a spus Vitali, pentru Reuters, la un centru logistic din Kiev, unde el și ajutoare coordonau livrarea proviziilor de alimente și medicamente magazinelor și persoanelor izolate acasă.

„Acum avem electricitate, căldură, gaze, avem apă”, a adăugat acesta.

El a mulțumit țărilor care trimit provizii Ucrainei și a estimat că orașul are destule bunuri esențiale pentru a rezista încă două săptămâni.

Armata Rusiei este aproape de Kiev la vest și la nord-vest, unde au avut loc lupte grele, și a încercat să se apropie dinspre est și nord-est.

Oficialii ucraineni au spus că scopul final al rușilor este de a încercui orașul pentru a încerca să-l ocupe.

Vineri, forțele rusești s-au regrupat la nord-vest, conform imaginilor din satelit, Marea Britanie spunând că ar putea fi pregătiri pentru un asalt asupra orașului în următoarele zile.

„Ținta (invaziei rusești) este capitala Ucrainei, ținta este Kiev”, a spus Vitali. „Suntem pregătiți să ne apărăm orașul”.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică