Un sibian a intrat într-un stâlp și a abandonat mașina la Dobârca – Nu avea permis
foto: arhivă

Un bărbat în vârstă de 24 de ani din Jina este cercetat penal de polițiștii sibieni pentru o serie de infracțiuni la regimul rutier. În 8 martie, acesta s-a urcat la volanul unei mașini fără să aibă permis de conducere și a intrat cu ea într-un stâlp. Omul a fugit de la fața locului, însă oamenii legii l-au prins în scurt timp. Autoturismul nu era nici înmatriculat, iar numerele aplicate erau false.

„În fapt, la data de 8 martie a.c., în jurul orei 00,30, bărbatul ar fi condus un autoturism pe DJ 106G, în localitatea Dobârca, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp. După producerea evenimentului, șoferul a abandonat autoturismul, fiind identificat ulterior de către polițiști, constatându-se cu această ocazie că bărbatul nu a suferit vătămări corporale”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Un sibian a intrat într-un stâlp și a abandonat mașina la Dobârca – Nu avea permis

Din verificările efectuate a rezultat că persoana în cauză nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar autoturismul este neînmatriculat, numărul de înmatriculare aplicat pe mașină fiind fals.

Astfel, după administrarea probatoriului în cauză, față de bărbat a fost luată măsura reținerii 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente pentru a se dispune măsuri în consecință. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică