Pericol pe șosele – Un sibian s-a urcat la volan fără permis, altul a intrat cu mașina într-un gard

Polițiștii sibieni au întocmit două dosare penale în câteva ore pe drumurile din județ. Primul „client” a fost un tânăr care s-a urcat la volan fără permis, iar cel de-al doilea a fost depistat beat la volan fiindcă a făcut accident.

Fără permis prin Șeica Mare

Joi seara, în jurul orei 19,00, în localitatea Șeica Mare, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, domiciliat în comuna Bazna. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Și-a făcut mașina praf într-un gard

În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02,00, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Cașolț, un sibian în vârstă de 29 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un gard. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, sibianul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr s-au întocmit actele de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră