Războiul din Ucraina continuă - Rușii au atacat o centrală energetică din Ohtarka

Războiul din Ucraina continuă, iar în cursul nopţii de miercuri spre joi au fost bombardamente în Ohtârka.

Oficialii locali spun că mai multe case au fost lovite. Un băiat de 13 ani și două femei au murit, alți 5 oameni au fost scoși de sub dărâmături. Tirurile aeriene rusești ar fi vizat centrala electrică a orașului.

Războiul din Ucraina continuă - Rușii au atacat o centrală energetică din Ohtarka

Miercuri, Rusia a bombardat spitalul de copii din Mariupol. 17 persoane – între care femei gravide – au fost rănite. Primarului portului de la Marea Azov susține că, de la începutul războiului, peste 1.300 de oameni au fost uciși în atacuri. Bombardarea maternității din Mariupol este o atrocitate și dovadă că forțele ruse comit un genocid – a acuzat președintele ucrainean, în cel mai recent discurs al său, transmis în cursul nopţii, informează Digi24.

Pe de altă parte, în Turcia vor avea loc joi cele mai importante negocieri de pace de până acum. Miniștri de externe din Rusia și Ucraina se vor întâlni, după 15 zile de război.

Statele Unite au acuzat miercuri Rusia şi China că răspândesc „în mod intenţionat” „minciuni” despre presupuse laboratoare americane de arme biologice şi chimice în Ucraina, spunând că se tem că Rusia foloseşte astfel de arme interzise.

„Kremlinul răspândeşte pur şi simplu în mod intenţionat minciuni potrivit cărora Statele Unite şi Ucraina desfăşoară activităţi legate de arme chimice şi biologice în Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price, într-un comunicat.

Casa Albă a mers mai departe. „Acum, când Rusia a emis acuzaţiile sale false, iar China pare să îmbrăţişeze această propagandă, trebuie să supraveghem orice posibilă utilizare de către Rusia a armelor chimice sau biologice în Ucraina”, a avertizat pe Twitter purtătoarea sa de cuvânt, Jen Psaki.

Avansul Rusiei a încetinit, potrivit Ministerului Apărării din Ucraina, scrie BBC.

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a transmis joi dimineaţă că înaintarea trupelor ruse în anumite zone ale Ucrainei a încetinit, astfel:

Avansul Rusiei în direcția Kiev a fost oprit.

În estul Ucrainei, forțele de apărare continuă să descurajeze ofensiva rusă din Donețk, Slobozhansky și părți din districtele operaționale Tavriya şi apără orașele Harkov și Ohtârka.

n sud, apărarea orașului-port Mariupol continuă.

De asemenea, forțele ucrainene au respins ofensiva rusă în direcțiile orașelor Kryvyi Rih, Mikolaev, Voznesensk și Novovorontsovka (regiunea Herson).

În ultimele două zile, avioane de luptă ucrainene și unități de rachete antiaeriene au distrus patru avioane de atac Su-25 și două elicoptere rusești.

Ritmul ofensivei ruse a încetinit. Pe de altă parte însă, numărul cazurilor de dezertare și jaf a crescut semnificativ, potrivit Ministerului Apărării din Ucraina.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică