Efectul invaziei Ucrainei - Peste 300 de companii mari s-au retras din Rusia

Sute de companii și mari corporații occidentale au anunțat că nu vor mai face afeceri cu Rusia ori au decis să-și înceteze prodicuția în această țară, după ce militarii ruși au invadat Ucraina.

Pe 1 martie, cele mai mari companii de transport de containere din lume au anunțat oprirea rezervărilor de mărfuri către și dinspre Rusia.

Efectul invaziei Ucrainei - Peste 300 de companii mari s-au retras din Rusia

Fără mașini, fără carduri, fără servicii de streaming, fără Cola. Și multe altele

Pe 2 martie, marii producători auto americani și europeni anunțau retragerea din Rusia.

Pe 3 martie, aproape 100 de companii anunțaseră public oprirea sau suspendarea afacerilor în Federația Rusă. Printre acestea se numărau giganții petrolieri de la ExxonMobil, British Petroleum, Shell, dar și francezii de la TotalEnergies ori norvegienii de la Equinor.

Producătorii auto japonezi Toyota, Honda și Mazda au anunțat, de asemenea, suspendarea producției în Rusia, ori a exportului de vehicule sau piese de schimb în această țară.

Războiul din Ucraina i-a determinat și pe marii producătorii de avioane Boeing și Airbus să anunțe că suspendă livrarea de piese, suportul tehnic și operațiunile de mentenanță pentru avioanele companiilor rusești.., relatează Digi24.

În plus, companiile americane de carduri de plată Visa şi Mastercard au blocat mai multe instituţii financiare ruseşti din reţeaua lor.

Companiile americane Apple și Nike au încetat să-şi vândă produsele în Rusia.

De asemenea, rețeaua socială Tiktok, extrem de populară în Rusia, a anunțat că își limitează accesul la conținutul său în această țară. Netflix a luat o decizie și mai dură și a anunțat că se retrage complet din Federația Rusă.

Pe 8 martie, Coca-Cola și Pepsi și-au anunțat și ele retragerea din această țară, după anunțuri similare făcute de McDonald’s și Starbucks.

Economia Rusiei a ajuns în pragul colapsului

În replică, Rusia a anunțat intenția de a naționaliza companiile occidentale care și-au suspendat activitatea.

Inflația în Rusia a atins un nivel record – 9,15% în februarie, de la 8,73% în ianuarie, cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani, pe fondul deprecierii semnificative a rublei, în urma sancţiunilor occidentale impuse Moscovei după invadarea Ucrainei.

Aproape toate preţurile, de la pâine până la benzină, s-au majorat, printre cele mai mari creşteri fiind preţurile la zahăr şi cereale (cum ar fi hrişca, un produs important pentru ruşi, care îşi fac stocuri), cu 20,6% şi, respectiv, 18%.

Autoritățile ruse au anunțat că vor reglementa prețurile la alimente și medicamente.

Banca centrală a Rusiei a înăsprit drastic restricțiile valutare în timp ce sancțiunile economice impuse de Occident au paralizat economia rusă ca răspuns la invadarea Ucrainei. În plus, băncile comerciale nu mai au voie să vândă clienților valută forte, precum dolari sau euro, până în luna septembrie.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică