Stațiile peco din toată țara au fost luate miercuri cu asalt. Șoferii se tem de scumpirea carburanților.
Patronul benzinăriei din Beiuş, partener MOL, care a vândut, miercuri, atât benzina cât și motorina cu 11 lei, deocamdată un record făcut public la nivel național, a explicat preţul, susținând că a fost nevoit să scumpească din cauza prețului ridicat în depozit.
VEZI AICI VIDEO ȘI FOTO DE LA COZILE IMENSE DIN SIBIU
Proprietarul benzinăriei în cauză a confirmat informaţia şi a declarat că a fost nevoit să recurgă la aceste preţuri pe motiv că ar fi cumpărat foarte scump acest lot de combustibil.
„Am cumpărat din depozit carburantul cu 8,6 lei litrul, în condiţiile în care eu până acum la pompă l-am vândut cu 7,6! Mi-au zis că dacă nu-mi convine să nu iau. Şi aşa am o cisternă pe care nu mi-au umplut-o! Mâine va fi şi mai scump, am înţeles că va fi 10 lei litrul”, a declarat miercuri pentru Daniel Degău, administrator şi unul din patronii Desir Impex, relatează ebihoreanul.
Firma acestuia deţine în Beiuş două benzinării partenere Rompetrol, una parteneră MOL şi încă una proprie.
„S-a scumpit şi carburantul la depozitul Rompetrol, azi era tot 8,6 lei/litru, deci se scumpeşte şi la ei. La depozitele MOL se eliberează combustibil doar pentru benzinăriile proprii şi partenere, la fel şi la Rompetrol”, a mai spus Degău.
Potrivit jurnaliștilor din presa centrală, prețul de la benzinăria Beiuș este un record, fiind cel mai mare din țară în acest moment.