Consiliul Concurenţei monitorizează piaţa carburanţilor şi investighează situaţiile în care preţurile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică.
Anticiparea unui anumit preţ ce ar trebui practicat de către o companie şi anunţarea acestuia în piaţă poate intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei. Companiile trebuie să îşi stabilească în mod independent politica de preţuri, în funcţie de propria strategie şi de structura costurilor implicate de desfăşurarea activităţii, înţelegerile şi/sau acţiunile concertate referitoare la comportamentul pe piaţă fiind sancţionate de legislaţia în domeniu, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.
„Este o situaţie internaţională dificilă şi volatilă generată, în principal, de adoptarea măsurilor economice de combatere a agresiunii ruse în Ucraina. În acest context, noi veghem ca unele companii să nu profite de această situaţie, deoarece o eventuală creştere nejustificată a preţurilor poate conduce la sancţiuni”, a spus Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
El a adăugat, la Digi24, că „la majoritatea stațiilor de benzină prețurile nu sunt atât de mari”, iar oamenii au mai multe variante la dispoziție și nu sunt obligați să cumpere din locurile în care benzina e scumpă.
„Nu trebuie să ne panicăm”, a adăugat el.
De altfel, Guvernul a anunţat pentru joi dimineaţa o întâlnire a premierului Nicolae Ciucă cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Economiei, Florin Spătaru, preşedintele ANPC, Horia Miron Constantinescu, preşedintele ANAF, Mirela Călugăreanu la care vor participa şi reprezentanţi ai autorităţii de concurenţă.
Autorităţile au anunţat miercuri că nu sunt probleme cu stocurile de carburanţi, iar România nu are nicio problemă cu aprovizionarea benzinăriilor.
Conform datelor afişate de aplicaţia Monitorul Preţurilor, creşteri mari ale preţurilor carburanţilor s-au înregistrat la benzinăriile unui singur lanţ de distribuţie şi unele benzinării independente din vestul tării. Acest lucru poate fi explicat de faptul că în Ungaria preţurile carburanţilor sunt plafonate, ceea e a condus la penurie.
Pe de altă parte, grupul MOL a anunţat că aprovizionarea cu petrol a Ungariei nu suferă întreruperi iar rezervele şi capacităţile de rafinare ale grupului sunt suficiente pentru a acoperi necesităţile ţării. Compania a adăugat că în pofida creşterii cererii este în măsură să îi deservească pe automobiliştii ungari deoarece produce carburanţi la capacitate maximă.
În România, consumatorii pot utiliza aplicaţia Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi pentru a afla care sunt preţurile practicate de benzinării. Aplicaţia este valabilă atât sub formă de aplicaţie web, cât şi ca aplicaţie mobilă (IOS şi Android) ce poate fi descărcată din App Store şi Google Play şi afişează preţurile pentru carburanţii standard şi premium (benzină şi motorină) practicate în staţiile de distribuţie, oferind multiple facilităţi de căutare, sortare şi filtrare a datelor.
Autoritatea de concurenţă a aplicat mai multe sancţiuni pe piaţa carburanţilor. Astfel, 6 companii de distribuţie a carburanţilor (OMV Petrom SA, OMV Petrom Marketing, Rompetrol Downstream SRL, Mol Romania Petroleum Products SRL, ENI Romania SRL şi Lukoil Romania SRL) au fost amendate cu 205 milioane euro pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale, sancţiune confirmată de instanţă în 2016.
De asemenea, trei companii din domeniul comercializării angro de carburanţi (SC Tinmar Ind SA Bucureşti, SC Planoil SRL Bucureşti, SC Planoil Industries SRL Bucureşti) au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 16.907.202 lei (aproximativ 3,7 milioane euro) pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale.