Compania aeriană Ryanair anunță o nouă rută de la Aeroportul Internațional Sibiu spre Viena, Austria. Zborurile pe ruta Sibiu-Viena vor fi operate începând cu data de 1 mai 2022, cu 2 (două) frecvențe săptămânale, în zilele de joi și duminică.
Ruta Sibiu – Viena operată de Ryanair oferă o alternativă de călătorie spre capitala Austriei, care vine în întâmpinarea așteptărilor tuturor pasagerilor interesați de serviciile de călătorie pe calea aerului de la Sibiu.
Această destinație se adaugă celor opt rute deja operate de către Ryanair, respectiv: Billund, Bologna, Bruxelles Charleroi, Corfu, Dublin, Liverpool, Milano Malpensa și Veneția Treviso.