Permisele de conducere expirate în starea de alertă mai sunt valabile trei luni

Permisele de conducere expirate în starea de alertă mai sunt valabile încă 3 luni de la încetarea stării de alertă. Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor anunță cum pot fi evitate cozile pentru preschimbarea permisului.

În perioada stării de alertă, valabilitatea permiselor de conducere sau a autorizațiilor de circulație provizorie a fost menținută pe întreaga durată a acesteia și se va menține pentru încă 90 de zile, pentru a permite efectuarea demersurilor în vederea eliberării unor noi documente (cca.500.000), informează Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

Pentru evitarea aglomerației la sediile serviciilor publice Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor recomandă cetățenilor aflați în această situație să solicite preschimbarea documentelor în timp util, parcurgând următorii pași:

– efectuarea programăriilor online pe site-ul www.drpciv.ro,
– achitarea contravalorii documentelor solicitate (prin intermediul CEC,BCR, rețeaua de stații SelfPay, online – ghișeul.ro sau drpciv.ro sectiunea servicii online – plăți, mandat poștal, etc.)
– pregătirea documentelor necesare pentru preschimbarea permisului de conducere/înmatricularea vehiculelor (lista documentelor se regăsește pe site-ul www.drpciv.ro, secțiunea documente și formulare.
– prezentarea la sediu conform programării.

Stadiul emiterii documentelor poate fi urmărit, în timp real, pe site-ul www.drpciv.ro, secțiunea servicii online – emitere permis/emitere certificat.

„În funcție de evoluția solicitărilor vor fi aplicate măsuri la nivelul serviciilor publice comunitare regim permise în sensul redistribuirii personalului disponibil”, transmite sursa citată.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică