Chiar dacă am scăpat de restricţii, formularul de localizare la intrarea în România trebuie completat

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a făcut, miercuri, o serie de clarificări privind efectele generate de ieșirea din starea de alertă. Persoanele care intră în țară fără certificat verde sau testare nu mai intră în caractină, însă completarea PFL este încă obligatorie.

„În privința certificatului verde și a altor condiții de intrare în țară care erau utilizate în contextul pandemiei de COVID-19, în urma hotărârii CNSU de ieri (marți – n.r.), care ridica starea de carantină, pentru persoanele care nu prezentau certificatul verde sau teste negative la intrarea în țară, ca o consecință a acestei hotărâri, nicio persoană care va pătrunde pe teritoriul României fără să aibă certificat verde sau un astfel de test nu va avea nevoie de carantină. Ca atare, rămâne util ca document pe care cetățenii români îl pot utiliza călătorind în alte țări care au menținut această formulă”, spune Cărbunaru.

El afirmă că valabilitatea certificatelor verzi eliberate de autoritățile române până în prezent rămâne până la finalul acestui an.

„În privința formularului de localizare a pasagerului, până când nu va fi abrogată Ordonanța de urgență a guvernului 129/2021, acesta va rămâne necesar. Deci pentru cei care intră în România va trebui să fie completat. Introducerea PFL în România a apărut ca urmare a unui context european în care tot mai multe state europene l-au introdus pentru a putea veni în sprijinul celor care erau afectați sau în risc de a fi contaminați și, în acest moment, din câte am fost informat, există demersuri de a renunța și România la un astfel de document. Până când însă nu se va întâmpla acest lucru, facem un apel în continuare la cetățenii români să continue să își proceseze, să-și completeze aceste formulare”, conchide Cărbunaru.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, declara, marți, că după ieșirea din starea de alertă la călătorii nu se va mai cere certificatul de localizare.

Ultima oră