Propunere - România ar putea trece la săptămâna de lucru de patru zile

Românii ar putea trece la săptămâna de lucru de patru zile, urmând, astfel trandul internațional discutat de oficialii mai multor tări.

Potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică, se propune modificarea Codului Muncii astfel:

„Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână. Această normă a timpului de muncă se stabileşte, cu respectarea prevederilor Directivei 2003/88/CE a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, în funcţie de raportul contractual dintre angajat şi angajator.

Ea poate fi şi de 10 ore pe zi, cu respectarea a 40 de ore pe săptămână”, potrivit modificărilor aduse alin (1) al art 112 din Codul Muncii. Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus.

Această repartizare a timpului de muncă se stabileşte de comun acord între angajator şi angajat, şi poate fi de 10 ore pe zi timp de patru zile, cu trei zile de repaus, dar cu respectarea prevederilor Directivei 2003/8d/CE a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, se mai arată în proiect, relatază ziare.com

Efectele pe care modificarea programului le-ar putea avea asupra economiei

„Dacă, per total, programul companiei va rămâne de cinci zile pe săptămână, dar niciun angajat nu va munci mai mult de patru zile, rezultă că patronul trebuie să facă noi angajari. Aşadar, s-ar crea mai multe locuri de muncă, cu condiţia ca patronul să aibă cu ce să plătească noii angajaţi.

Partea proastă este că, cel mai probabil produsele ar deveni mai scumpe, dar mai mulţi angajaţi înseamnă un consum mai mare în economie. După ce angajatul va trece de perioada de acomodare, va realiza că are la dispoziţie un weekend prelungit, în care se odihneşte mult mai bine ţinând cont de cele trei zile libere.

În acelaşi timp la nivel macro-economic s-ar crea impusul unei creşteri a consumului şi implicit a vânzărilor şi profitului în domeniul alimentaţiei publice, serviciilor şi turismului, datorat acestui gen de weekend prelungit”, se arată în nota de fundamentare, potrivit.

Ultima oră