Proiectul "starea de criză" nu mai este de actualitate

Proiectul „starea de criză” nu mai este de actualitate, anunță Ministrul Apărării, Vasile Dîncu.

„Cu privire la proiectul legislativ care circulă în spațiul public, referitor la modificarea și completarea unor acte normative din domeniul securității și apărării naționale, precizez că textul care circulă în spațiul public reprezintă o versiune de lucru a unui proiect legislativ care nu mai este de actualitate la acest moment, în forma respectivă”, a anunțat marți Vasile Dîncu.

Potrivit acestuia, proiectele din cadrul acestui pachet legislativ vor fi reanalizate și prezentate public.

În spațiul public a apărut în ultimele zile un proiect care reglementează „starea de criză”. Aceasta ar fi putut fi instituită de CSAT în situații deosebite.

Întrebat la începutul săptămânii dacă ştie de vreun astfel de proiect de lege, liderul social-democrat Marcel Ciolacu a spus: „Am ştiinţă, cum este şi normal, urmând astăzi să avem o discuţie cu primul ministru”.

(sursa: Mediafax)

Ultima oră