În contextul actual cauzat de conflictul beligerant din Ucraina, Biserica a răspuns din nou chemării Mântuitorului, aceea de a nu rămâne indiferenți față de cei aflați în nevoi și în suferință.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, s-a inițiat realizarea unei campanii umanitare, „Podul Solidarității Umane”, între Brașov și Cernăuți-Ucraina. În acest sens, Mitropolia Ardealului, Protopopiatul Brașov, Parohia „Sfânta Treime” – Tocile II Brașov, sub coordonarea părintelui dr. Aurelian Reit, paroh la Parohia „Sfânta Treime” – Tocile II, au încheiat un protocol de ajutor umanitar cu Departamentul de protecție socială a statului ucrainean, Viceguvernatorul Cernăuțiului, domnul Artur Muntean, Mitropolia Cernăuțiului și Protopopiatul Storojineț, sub coordonarea protopopului Vasile Covalciuc, transmite Mitropolia Ardealului.
Protocolul prevede, ca tiruri acreditate din Ucraina să poată ajunge la Brașov pentru a transporta în Cernăuți ajutoare umanitare. Aceste ajutoare vor ajunge la Mitropolia Cernăuțiului, Protopopiatul Storojineț, Parohia Ortodoxă „Sfântul Gheorghe” – Centrul Cultural Român „Buna Vestire”, unde sute de refugiați (femei și copii) se adăpostesc pentru câteva zile, în drumul lor spre vama Siret.
Părintele Dănuț Gheorghe Benga, protopopul Brașovului, este cel care a intițiat și coordonat la nivel de Protopopiat această acțiune filantropică. Parohiile din Protopopiatul Brașov s-au mobilizat și au adus ajutoarele strânse de la credincioși la Centrul Social „ Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei”, de la Parohia Ortodoxă Ghimbav II. Tot aici au fost aduse ajutoare de la protopopiatul Făgăraș și de la parohiile din Codlea și Dumbrăvița.
La Centrul Social, pus la dispoziție de părintele paroh Călin Constantin Comșa (părintele împreună cu credincioși din parohie s-au ocupat de sortarea, trierea și ambalarea ajutoarelor), s-au strâns 25 de europaleți, constând în haine, alimente și produse de igienă.
La Centrul Umanitar, din Brașov, înființat și coordonat de părintele paroh dr. Aurelian Reit de la Parohia Ortodoxă „Sfânta Treime” – Tocile II Brașov, s-au strâns ajutoare pentru Ucraina (132 de europaleți), constând în medicamente, aparatură medicală, paturi, saltele, saci de dormit, pături, pilote, perne, corturi, haine și încălțăminte pentru copii și adulți, alimente, etc. Aceste ajutoare pentru Ucraina au fost strânse cu sprijinul unor firme din județul Brașov și a unor grupuri de inițiativă, înființate de părintele dr. Aurelian Reit. Primul transport spre Ucraina a plecat din Brașov joi seara, 03.03.2022, urmând ca în celelalte zile (săptămâna viitoare) să plece alte transporturi cu ajutoare.
Un lucru este cert, atât timp cât războiul va continua, acțiunea de ajutorare va merge înainte, oamenii de acolo, loviți crunt de acest conflict, vor avea nevoie în mod constant de ajutorul nostru.
Atât la Centrul Social din orașul Ghimbav, cât și la Centrul Umanitar din orașul Brașov, acțiunea de colectare va continua.