Premierul britanic, Boris Johnson, va prezenta un „plan internațional de acţiune” pentru a determina eșecul invaziei ruse în Ucraina şi îşi va intensifica în acest scop întâlnirile diplomatice, săptămâna viitoare, la Londra.
Preşedintele rus Vladimir Putin „trebuie să eşueze şi trebuie să ne asigurăm că eşuează în acest act de agresiune”, a declarat prim-ministrul britanic într-un comunicat. „Nu este suficient să ne exprimăm sprijinul pentru ordinea internaţională bazată pe reguli, ci trebuie să o apărăm de tentativele persistente de a rescrie regulile prin forţă militară”, a adăugat el.
Planul lui Boris Johnson are șase puncte și nu presupune ca aliații occidentali să se angajeze în acțiuni militare împotriva Rusiei, ci vizează îngenunchierea economică a Moscovei, scrie The Guardian. În ceea ce o privește, Marea Britanie vrea să accelereze sancționarea oamenilor de afaceri ruși, așa că Downing Street va trimite luni în parlament pachetul de măsuri în acest sens, scrie Digi24.
Boris Johnson propune o coaliție umanitară internațională pentru a ajuta civilii din Ucraina, sprijin pentru capacitățile de autoapărare ale țării și o presiune economică mai mare exercitată asupra lui Vladimir Putin. Calea diplomatică este cea preconizată pentru a obţine dezescaladarea, dar în același timp, Boris Johnson vrea lansarea unor demersuri „rapide” pentru a consolida securitatea în zona euro-atlantică.
Premierul britanic va încerca să mobilizeze comunitatea internațională în acest scop.
Astfel, luni el se va întâlni cu prim-miniștrii Canadei și Olandei, iar marți urmează să-i primească la Londra pe liderii din Republica Cehă, Ungaria, Polonia și Slovacia (grupul de la Vișegrad) – țări care se confruntă cu un aflux de refugiați cauzat de invazie.