Femeie de 79 de ani, lovită de un tâlhar pe Calea Dumbrăvii. I-a furat poșeta

Un tâlhar în vârstă de 27 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce, la finalul lunii februarie, a lovit o sibiancă în vârstă de 79 de ani și i-a furat poșeta. Totul s-a petrecut în văzul lumii, pe Calea Dumbrăvii din municipiul Sibiu.

„La data de 2 martie a.c., polițiștii Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 27 de ani, din localitatea Roșia, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Femeie de 79 de ani, lovită de un tâlhar pe Calea Dumbrăvii. I-a furat poșeta

Oamenii legii spun că, în 26 februarie, în jurul orei 17,00, în timp ce se afla pe Calea Dumbrăvii din municipiul Sibiu, bărbatul ar fi lovit o femeie în vârstă de 79 de ani și i-ar fi smuls poșeta. Cu ajutorul unui martor, polițiștii care au intervenit imediat după comiterea faptei au reușit identificarea și prinderea presupusului autor, precum și recuperarea genții femeii.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 2 martie, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, iar la data de 3 martie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a presupusului autor. Cercetările continuă la nivelul Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică