Oficialii ucraineni: "Vom preda soldaţii ruşi mamelor lor"
Sursa Foto - Pixabay

Oficialii ucraineni: „Vom preda soldaţii ruşi mamelor lor.”

Armata ucraineană le-a invitat miercuri pe mamele soldaţilor ruşi capturaţi pe teritoriul său să vină să îi ia, Kievul afirmând că a luat prizonieri zeci de militari de la începutul invaziei ruse, relatează AFP.

„A fost luată decizia de a-i preda pe soldaţii ruşi mamelor lor dacă acestea vin să îi ia în Ucraina, la Kiev,” a transmis Ministerul ucrainean al Apărării într-un comunicat.

Ministerul a publicat numerele de telefon şi o adresă de e-mail prin care mamele pot obţine informaţii despre fiii lor prizonieri în Ucraina.

În cazul în care detenţia fiilor lor este confirmată, femeile ruse sunt invitate să meargă în Polonia, apoi să intre în Ucraina printr-un punct de trecere a frontierei.

„Veţi fi primite şi însoţite la Kiev, unde îi veţi putea lua pe fiii voştri”, a subliniat Ministerul Apărării ucrainean.

„Spre deosebire de fasciştii lui Putin, noi, ucrainenii, nu ducem un război împotriva mamelor şi copiilor lor capturaţi”, se mai arată în comunicat.

În timpul conflictului dintre Moscova şi separatiştii ceceni din anii 1990 şi 2000, numeroşi tineri recruţi ruşi au fost trimişi pe front, iar unii au căzut prizonieri.

Mame ale soldaţilor s-au mobilizat atunci pentru a-i aduce înapoi pe supravieţuitori sau pentru a lua cadavrele, fără a ezita să meargă la faţa locului, o mişcare ce a alimentat atunci proteste anti-război în Rusia.

Sursa – Agerpres

Ultima oră