șofer beat urmărit de poliție la porumbacu de sus - avea o alcoolemie de peste 1,1 la mie
FOTO arhivă

Un șofer din Avrig a trăit aventura vieții. Dar care nu s-a lăsat cu un happy end, dimpotrivă. Pentru că nu a oprit la semnalul polițiștilor și a fugit de ei, ba mai mult, conducea rupt de beat, s-a ales cu probleme penale.

Sâmbătă, aceeași dată, în jurul orei 20,00, în zona localității Porumbacu de Sus, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au efectuat semnalul regulamentar de oprire adresat șoferului unui autoturism condus pe DC 51. Bărbatul și-a continuat deplasarea urmărit de către polițiști care au reușit blocarea și oprirea autoturismului în cauză după o distanță de câțiva kilometri, pe DJ 105J.
Cu această ocazie, polițiștii au constatat că la volan se afla un avrigean în vârstă de 50 de ani, testarea sa alcoolscopică indicând o valoare de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmite actele pentru efectuarea cercetării penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

șofer beat urmărit de poliție la porumbacu de sus - avea o alcoolemie de peste 1,1 la mie

Ultima oră

Comentariul meu

Publică