Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, transmite, sâmbătă dimineaţa, un nou mesaj de pe străzile Kievului: „Nu depunem armele”.
Zelenski a transmis un mesaj video, sâmbătă dimineaţa, pe Twitter, prin care transmite încredere, putere, şi cere oamenilor să nu creadă ştirile false.
„Nu depunem armele”, afirmă Zelenski, care precizează că rămâne în Kiev, transmite Mediafax.
Cei care îi comentează postarea remarcă oboseala de pe chipul președintelui ucrainean și îi spun că este „cel mai bun președinte din lume”.
Statele Unite s-au oferit să ajute la evacuarea lui Volodimir Zelenski din Kiev pentru a scăpa de amenințările la adresa vieții sale, dar acesta a refuzat să plece, a scris The Guardian.
Zelenski s-a angajat să rămână în Ucraina, conștient că este „inamicul nr. 1″ al Rusiei, iar familia sa „inamicul nr 2.
Statele Unite s-au oferit să îl scoată pe preşedintele Volodimir Zelenski din Kiev, pentru a nu fi capturat sau ucis de armata rusă şi pentru a continua să conducă ţara în siguranţă.
Președintele ucrainean a declarat în cursul nopţii că este pregătit să lanseze negocieri cu Rusia pentru instituirea imediată a unui acord de încetare a confruntărilor militare.
Zelenski a ieșit vineri seara din buncărul în care se adăpostește, alături de alți lideri ai administrației, pentru a transmite un mesaj de pe străzile din Kiev. „Liderul partidului este aici, șeful oficiului președintelui este aici, premierul este aici. Cu toții suntem aici să aparăm independența noastră, aparăm Ucraina”, a spus președintele Ucrainei, potrivit Digi24.
Premierul bulgar Kiril Petkov a relatat că în timpul summitului extraordinar al UE a avut loc „o discuție foarte emoționantă” cu președintele Volodimir Zelenski, care le-a transmis nu știe dacă îi va mai vedea vreodată.
„A fost o discuție foarte emoționantă. Președintele Zelenski, care era într-un buncăr, a apărut și ne-a spus: Nu știu dacă o să vă mai văd vreodată, pentru că sunt pe lista de ținte (a Rusiei)”, a declarat Kiril Petkov într-o discuție cu jurnaliștii.
„Te cutremuri, pentru că omul ăsta, care cere ajutor și sprijin, ar putea să nu mai fie în viață în următoarele 48 de ore. Ne-a zguduit pe toți, pentru că una e să vezi victime ca statistici la televizor și alta e să te uiți în ochii cuiva pentru care supraviețuirea e o chestiune de ore”, a mai afirmat Petkov.
După începerea invaziei președintele ucrainean spunea că potrivit informaţiilor pe care le deţine, este primul pe lista armatei ruse. „Inamicul m-a identificat ca fiind ţinta numărul unu, iar familia mea ţinta numărul 2”, a subliniat Volodimir Zelenski.