Agenția Navală a Republicii Moldova informează că la data de 25.02.2022, nava MILLENIAL SPIRIT IMO Nr. 7392610 (nava de tip Chemical Tanker) sub pavilionul Republicii Moldova fiind în apele neutre din Marea Neagră (46°22.221’N, 031°07.095’E) a fost lovit de un obuz (nu se cunoaște sursa lansării obuzului).
La bordul navei a izbucnit un incendiu, echipamentele și bărcile de salvare au fost distruse, echipajul navei a părăsit nava echipați doar cu veste de salvare. În acest moment se petrec acțiuni de salvare de către navele din preajmă.
Din echipajul navei fac parte cetățeni ai Federației Ruse.