Cedează Rusia? - Putin spune că e dispus la negocieri cu Ucraina

Vladimir Putin, i-a transmis omologului său din China, Xi Jinping, într-o conversaţie prin telefon care a avut loc vineri, că este dispus să iniţieze negocieri cu Ucraina, anunţă Kremlinul şi Ministerul chinez de Externe.

Vladimir Putin i-a spus lui Xi Jinping că, ţinând cont de semnalele de la Kiev, este dispus să trimită o delegaţie la Minsk, în Belarus, pentru o întâlnire cu reprezentanţii Ucrainei, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenţia RIA Novosti şi de cotidianul Le Monde. Ministerul rus de Externe a exprimat regret privind decizia unilaterală a Ucrainei de a întrerupe relaţiile diplomatice cu Rusia.

Până în prezent, Moscova refuzase în mod repetat solicitările preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru negocieri.

Beijingul a confirmat că Vladimir Putin a manifestat disponibilitatea iniţierii negocierilor cu Ucraina. „Rusia este pregătită să iniţieze negocieri la nivel înalt cu Ucraina”, a comunicat Ministerul chinez de Externe, citat de publicaţia Der Spiegel.

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, i-a cerut vineri omologului său din Rusia, Vladimir Putin, într-o conversaţie telefonică, o soluţie negociată la războiul din Ucraina, exprimând preocupări privind amplificarea confruntărilor militare şi avertizând că Beijingul susţine suveranitatea naţiunilor. „Xi Jinping i-a transmis lui Vladimir Putin că susţine Rusia în soluţionarea acestui conflict prin intermediul negocierilor cu Ucraina. Xi Jinping a făcut referire la confruntările militare din estul Ucrainei, care generează preocupări pentru comunitatea internaţională. Poziţia fundamentală a Chinei este în favoarea respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor. În acelaşi timp, Beijingul susţine şi preocupările rezonabile în materie de securitate ale Rusiei”, a anunţat Preşedinţia Chinei. La rândul său, Ministerul chinez de Externe a subliniat că Beijingul a îndemnat încă de la începutul crizei ambele părţi să rezolve disputele prin negocieri.

Ultima oră