O navă a fost lovită de o bombă în portul Odesa.
O navă comercială cu proprietar turc a fost lovită joi de o bombă în apropierea portului ucrainean Odesa, a anunţat Directoratul maritim general din Turcia, care a precizat că nu există victime şi că vasul se îndreaptă în siguranţă către apele teritoriale române, transmit Reuters şi DPA.
CITEȘTE LIVE TEX – VIDEO A început războiul – Rusia a invadat Ucraina pe trei fronturi
”Referitor la informaţia că nava Yasa Jupiter, sub pavilion al Insulelor Marshall şi cu proprietar turc, a fost lovită de o bombă în largul portului Odesa, s-a aflat că vasul nu a solicitat ajutor, se află în drum spre apele române, nu are victime şi este în siguranţă”, a scris pe Twitter autoritatea turcă citată.
Rusia a lansat joi în zori o invazie de amploare împotriva Ucrainei – terestră, aeriană şi navală -, cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Sursa – Agerpres