Un hoț a ajuns la închisoare pentru zece lei - A bătut trei tineri în centrul Sibiului

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a bătut trei tineri în centrul Sibiului – totul pentru doar zece lei.

Duminică dimineața, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Sibiu, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Un hoț a ajuns la închisoare pentru zece lei - A bătut trei tineri în centrul Sibiului

Bărbatul este bănuit că în seara zilei de sâmbătă, în timp ce se afla în zona centrală a municipiului Sibiu, i-ar fi acostat pe trei tineri și, sub amenințarea cu acte de violență, le-ar fi sustras suma de 10 lei.

„Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii au aplicat măsura reținerii pentru 24 de ore, în aceeași zi procurorul de caz dispunând măsura arestării preventive pentru 30 de zile”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu, cercetările continuând la nivelul Biroului Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică