UPDATE Tentativă de viol pe strada Siretului - O fetiță agresată de alți doi minori
FOTO arhivă

O agresiune, cel mai probabil o tentativă de viol, a avut loc duminică după-amiaza pe strada Siretului, în spatele blocurilor. O fetiță de 12 ani a fost victima.

UPDATE  ”La data de 20 februarie, prin apel 112, o persoană a sesizat Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că o minoră ar fi fost agresată de către alți doi minori, în municipiul Sibiu. După efectuarea investigațiilor preliminarii, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt, lovire sau alte violențe și tentativă la infracțiunea de viol. Cercetările se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.”, spune Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Minora a fost transportată la spital pentru investigații. ”Fata are leziuni minore, astfel că după investigații nu s-a impus internarea”, spune Ioana Mătăcuță, purtător de cuvânt al spitalului de Pediatrie.

Știre inițială Duminică, înainte de ora 16, pe strada Siretului au ajuns două mașini de poliție și o ambulanță. au fost chemate după ce o fetiță de 12 ani a fost agresată.

”SAJ Sibiu a trimis în data de 20 februarie 2022, în jurul orelor 15:40, un echipaj de tip B în Sibiu pe str. Siretului pentru o posibila agresiune. Victima de 12 ani, fată, a fost transportata la CPU Sibiu pentru investigații de specialitate”, spune Genu Scridon, purtător de cuvânt Ambulanța Sibiu.

Polițiștii au deschis o anchetă, sub îndrumarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Ultima oră