România - Șase copii au fost salvați după ce familia unui băiețel de doi ani a fost de acord cu donarea de organe

România – Șase copii au fost salvați după ce familia unui băiețel de doi ani a fost de acord cu donarea de organe. Totul s-a întâmplat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfanta Maria” Iași.

„O dramă a făcut ca un băiețel de doar 2 ani să devină sursa vieții pentru alți copii, datorită gestului neprețuit făcut de părinții îndurerați. Infinita lor suferință au transformat-o în viață pentru copiii altor părinți”, arată Agenția Națională de Transplant (ANT).

România - Șase copii au fost salvați după ce familia unui băiețel de doi ani a fost de acord cu donarea de organe

Prelevarea organelor a avut loc Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfanta Maria” Iași. Intervenția de prelevare a rinichilor a fost realizată de echipa chirurgicală de la Spitalul Clinic Dr. C I Parhon Iași, echipa Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” a efectuat prelevarea ficatului și a țesuturilor (cornee), iar o echipă de medici de la Deutsches Herzzentrum Berlin a prelevat cordul.

Rinichii vor fi transplantați la doi micuți pacienți la Spitalul Clinic Dr. C I Parhon, a căror unică șansă la viață este un transplant renal. Cele două intervenții de transplant de cornee se vor realiza la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București.

„Deoarece în România nu a fost identificat niciun receptor compatibil atât de mic pentru cord și ficat, organele se vor transplanta în cadrul centrului de la Berlin pentru cord și centrului de la Hannover pentru ficat, salvând astfel viața a doi copii suferinzi”, a mai transmis ANT.

(sursa: Mediafax)

Ultima oră

Comentariul meu

Publică