Lucrările de la străzile din Ștrand costă mai mult cu patru milioane lei - Din cauza majorării prețurilor

Reabilitarea zonei din Ștrand delimitată de străzile Vasile Cârlova, Maramureșului, Profesor Aurel Popa, Ion Albabei, Dimitrie Cantemir, Cristianului, Vrancei și Ștrandului costă Primăria Sibiu mai mult cu patru milioane de lei decât a fost estimat inițial. Consilierii locali sunt chemați să voteze majorarea indicatorilor tehnico economici pentru ca în vara acestui an să fie terminate lucrările, așa cum prevede contractul.

În anul 2019, atunci când u fost făcute calculele inițiale, investiția în modernizarea cartierului Ștrand se ridica la 48.733.125,85 cu TVA. Acum însă, din cauza majorării prețurilor și creșterii salariului minim, este nevoie de bani în plus, astfel că suma totală se ridică la 52,954,373.85 lei cu TVA.

  • Modernizarea carosabilului și a trotuarelor pe străzile Bihorului, Ștrandului, Olteniei, Doljului, Gorjului, Sălajului, Oașului, Hațegului, Vrancei, Bucovinei, Bârsei, Prof. Ioan Moga, Intrare Dimitrie Cantemir, Prof. Aurel Decei, Ioan Albabei și Prof. Aurel Popa, însumând aproape 6.000 de metri liniari
  • Reconfigurarea spațiilor de parcare, în zonă urmând să fie disponibile un total de aproape 1.400 de locuri de parcare.
  • Împrospătarea și reamenajarea zonelor verzi dintre blocuri, însumând o suprafață de peste 11.000 mp
  • Amenajarea rețelei subterane pentru coborârea cablurilor de telecomunicații de pe stâlpi
  • Modernizarea rețelei de iluminat public, prin crearea rețelei subterane de alimentare, înlocuirea stâlpilor și montarea de corpuri de iluminat eco-eficiente cu LED. Reamintim că în zona cuprinsă între Ștrandului – Gorjului – Doljului – Maramureșului – Vasile Cârlova iluminatul public a fost deja modernizat.
  • Extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare.
  • În zonă se va crea un nou loc de joacă, între strada Ștrandului și strada Hațegului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică