Asociațiile de proprietari din Sibiu pot izola blocurile din banii PNRR

Primăria Municipiului Sibiu poate solicita finanțare nerambursabilă din fonduri europene pentru reabilitarea termică a blocurilor din Sibiu în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 – Valul renovării. Pentru a accesa aceste fonduri este necesară încheierea unui parteneriat cu Asociațiile de proprietari interesate.

Termen strâns de depunere – 25 februarie 2022: Ghidul de finanțare pentru această axă a fost publicat de către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice si Administrației spre consultare doar săptămâna trecută. Conform acestuia, dosarele se depun de către primării în perioada 1 aprilie – 30 mai 2022. Prin urmare, este o perioadă foarte scurtă în care Primăria Sibiu trebuie să contracteze și să realizeze auditul energetic și expertiza tehnică pentru fiecare clădire, documentații ample și obligatorii. Pentru a câștiga timp, Primăria a extras din Ghidul aflat în etapa de consultare condițiile și documentația necesară.

În contextul în care fondurile pe această axă sunt limitate, este esențial ca Sibiul să depună dosarele cât mai repede. Din acest motiv termenul acordat Asociațiilor este atât de scurt. Prin urmare, pentru a crește șansele de a obține finanțare, rugăm Asociațiile de proprietari din Sibiu să depună toate eforturile pentru încadrarea în acest termen. Primăria Sibiu va primi dosare și după această dată, iar în măsura în care mai sunt disponibile fonduri și este posibilă realizarea auditului energetic și a expertizei tehnice în termenul înaintat de Minister, și acestea vor fi transmise pentru solicitarea finanțării.
Pentru informații suplimentare, Asociațiile de proprietari se pot adresa Biroului pentru proiecte cu finanțare internațională, tel: 0269/506.504 sau pe e-mail: anvelopare@sibiu.ro.

IMPORTANT:
 NU este prevăzută o contribuție financiară pentru Asociațiile de proprietari sau membrii acestora. Fondurile europene nerambursabile vor acoperi toate cheltuielile pentru lucrările eligibile.
 În acest program pot intra și clădirile multifamiliale istorice sau situate în zonă istorică, cu condiția ca proprietarii să fie constituiți în Asociații de Proprietari. În plus, în cazul clădirilor clasificate cu risc seismic clasa I sau II se vor putea finanța inclusiv lucrări de consolidare în limita a 500 de Euro/mp. De asemenea, se vor finanța inclusiv lucrări de îmbunătățire a securității la incendiu și lucrări pentru păstrarea calității arhitecturale a acestor imobile, în limita a încă 500 Euro/mp.

Scopul principal al proiectului este acela de a crește eficiența energetică a imobilelor, fiind obligatorie scăderea necesarului de energie pentru încălzire cu minim 50%, precum și o reducerea consumului total de energie și a emisiilor CO2 cu minim 30%.

Ce condiții trebuie îndeplinite pentru ca un bloc să poate fi inclus în program? În principal:

• Clădirea de blocuri trebuie să fie construită înainte de anul 2000
• Se poate obține finanțare doar pentru întregul bloc, nu pentru o scară sau o parte din bloc
• Minim 2/3 din totalul proprietarilor de apartamente trebuie să fie de acord cu lucrările.
• Pentru lucrările care presupun intervenții în interiorul apartamentelor (la balcoane sau ferestre) este necesar acordul tuturor proprietarilor apartamentelor respective.
• Este, de asemenea, necesar acordul tuturor proprietarilor persoane juridice sau instituții publice, precum și al proprietarilor pentru spațiile cu altă destinație decât locuință. Dacă blocul a fost construit cu spații comerciale/ cu altă destinație decât cea de locuință la parter, iar proprietarii acestora nu sunt de acord cu lucrările de intervenție prevăzute prin proiect, proiectul se poate realiza excluzând aceste spații.

Ce lucrări se pot realiza cu fondurile nerambursabile obținute? În principal:

• Izolarea termică a fațadei. Dacă au fost realizate lucrări de izolare termică parțială a fațadei fără autorizație de construire, acestea vor trebui demolate pe cheltuiala proprietarilor, urmând ca lucrările de refacere să fie incluse în proiect.
• Termoizolarea planșeului peste ultimul nivel, reabilitarea șarpantei, precum și repararea șarpantei în cazul podurilor neîncălzite și înlocuirea învelitorii cu o soluție alternativă. Dacă blocul are acoperiș realizat fără autorizație de construire, proprietarii trebuie să își asume intrarea în legalitate sau demolarea acestuia cel târziu la data recepției la terminarea lucrărilor.
• Închiderea balcoanelor și/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolantă. Dacă balcoanele au fost închise fără autorizație și sunt neconforme din punct de vedere energetic atunci acestea vor trebui demolate de proprietari.
• Izolarea termică a planșeului peste subsol
• Înlocuirea corpurilor de iluminat și a instalației de iluminat din scara blocului.
• Repararea/refacerea canalelor de ventilație din apartamente în scopul menținerii/realizării ventilării naturale a spațiilor ocupate;
• Montarea unor elemente de tâmplărie cu vitraj cu control solar sau sisteme de umbrire exterioară (obloane, jaluzele, rulouri etc.) cu reglare manuală sau cu reglare automată inteligentă.
• Repararea trotuarelor de lângă bloc, pentru a elimina infiltrațiile.
• Repararea/construirea acoperișului tip terasă/șarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, respectiv a sistemului de colectare și evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip șarpantă.
• Repararea elementelor de construcție ale fațadei care prezintă potențial pericol de desprindere și/sau afectează funcționalitatea clădirii;
• Înlocuirea/modernizarea lifturilor
• Reabilitarea/ modernizarea instalației electrice în părțile comune (scări, subsol)
• Instalarea de stații de încărcare pentru autoturisme electrice

După depunerea solicitărilor de către Asociații, Primăria Sibiu va contracta realizarea auditului energetic si a expertizei tehnice, documentații tehnice necesare pentru depunerea cererii de finanțare. Dacă se obține finanțarea, Primăria Sibiu va derula achizițiile și va contracta atât proiectarea, cât și execuția lucrărilor.

Informațiile detaliate referitoare la condiții, alcătuirea dosarelor și tipurile de lucrări finanțate sunt disponibile și pe site-ul sibiu.ro, pe butonul dedicat Asociațiilor de proprietari: https://sibiu.ro/primaria/asociatii_proprietari2

Ultima oră

Comentariul meu

Publică