Aproape un sfert din posturile de judecător de la instanţele din Sibiu sunt vacante

Aproape un sfert dintre posturile de judecător de la nivelul celor 20 de instanţe din judeţele Alba, Hunedoara şi Sibiu erau vacante la sfârşitul lui 2021, numărul acestora fiind aproape dublu faţă de 2019, potrivit informaţiilor prezentate vineri de conducerea Curţii de Apel Alba Iulia.

„Cea mai mare provocare cu care s-a confruntat atât Curtea de Apel Alba Iulia, cât şi instanţele din circumscripţia teritorială (în număr de 19 – n.r.) pe parcursul anului 2021 a fost legată de resursele umane. Nu mă refer la personal auxiliar de specialitate, unde am organizat concursuri, fapt ce ne-a permis acoperirea necesităţilor, cea mai mare provocare a fost în privinţa judecătorilor. Încheiem anul 2021 cu o lipsă în circumscripţia CA Alba Iulia de 68 de judecători, 68 de posturi sunt vacante”, a declarat preşedintele CA Alba Iulia, Liviu Gheorghe Odagiu, potrivit Agerepres.

Aproape un sfert din posturile de judecător de la instanţele din Sibiu sunt vacante

Magistratul a arătat că astfel s-a încercat, şi în contextual pandemiei, ca orice inconvenient să poată să fie rezolvat prin intermediul laptopului de serviciu, de acasă. Odagiu a explicat că laptopurile de serviciu se conectează direct prin conexiuni cu securitate maximă la calculatorul de la birou al judecătorului.

„Faptul că un judecător a fost sau nu în concediu medical, pe perioada pandemiei, sau că personalul auxiliar de specialitate a avut anumite probleme de sănătate nu i-a împiedicat să îşi desfăşoare activitatea, aceste laptopuri de serviciu fiind o modalitate foarte bună de continuare a activităţii. Mă întreb cum ar fi fost dacă, la nivelul întregului sistem judiciar, un asemenea proiect ar fi fost implementat şi cât de mari ar fi fost beneficiile lui”, a conchis preşedintele CA Alba Iulia.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică